Noul model al italienilor primește o versiune performantă cu 280 CP. Electricul Junior Veloce a fost dezvoltat cu ajutorul inginerilor care au lucrat în trecut la modele emblematice Alfa Romeo.
Lansarea noului model subcompact al producătorului italian nu a fost lipsită de probleme. Inițial denumit Milano, noul model de segment B a trebuit să fie redenumit în Junior, din cauza nemulțumirilor exprimate de guvernul italian.
Acum, cel mai mic model Alfa Romeo, de altfel și prima mașină complet electrică a producătorului italian, primește o versiune performantă Veloce, care introduce un nou motor electric. Cu câteva zile înainte de debutul dinamic al modelului Alfa Romeo Junior, unde primii jurnaliști vor testa noua mașină sport compactă a mărcii la Centrul Tehnic din Balocco, echipa de dezvoltare tehnică Alfa Romeo a finalizat dezvoltarea dinamică a proiectului. Testele au arătat că puterea motorului electric este de 280 CP, în ton cu cea a modelelor Giulia, Stelvio și Tonale Veloce.
Alfa Romeo spune că această versiune beneficiază de o direcție recalibrată pentru a fi mai directă. Suspensia este cu 25 mm mai joasă decât pe un Junior obișnuit, barele antirului sunt mai rigide, iar mașina beneficiază de frâne cu discuri de 380 mm pe față cu etriere cu patru pistonașe.
Pachetul echipării Veloce este completat de un diferențial Torsen și jante de 20 de inch cu anvelope performante. Mai mult, Alfa Romeo spune că la dezvoltarea lui Junior Veloce a participat aceeași echipă de ingineri care a creat proiecte unice cum ar fi 4C, 8C, Giulia și Stelvio Quadrifoglio, Giulia GTA precum și cel mai recent proiect: 33 Stradale.
Alfa Romeo Junior este disponibilă și în versiuni mai cuminți. Există o versiune electrică ce produce 156 CP, care oferă o autonomie maximă de 400 de kilometri. De asemenea, există și o motorizare mild-hybrid de 1,2 litri, care produce 136 CP și este conectată la o transmisie automată cu 6 trepte.