Ajunge România la 1000 de kilometri de autostrăzi în 2021?
Ajunge România la 1000 de kilometri de autostrăzi în 2021? Aceasta este întrebarea de 100 de puncte pe care cei mai mulți și-o pun după ce au aflat planurile Guvernului în domeniul infrastructurii rutiere.
La finalul anului trecut, România a ajuns să aibă o rețea de autostrăzi cu o lungime totală de 904 kilometri. Doar 96 km ne mai despart de cifra magică 1000, dar este incert că o vom atinge în 2021. Cu toate acestea, există raze de speranță în ceea ce privește construcția de autostrăzi. Printre acestea, posibilitatea de a circula pe autostradă fără întreruperi de la Sibiu la Cluj Napoca.
Cei 24 de kilometri de autostradă dintre nodul Alba Iulia Nord și Aiud, lucrat de grecii de la Aktor, au șanse mari să fie gata în vară. Constructorul a realizat deja 78% din lucrările necesare, iar cu o mobilizare bună în iunie, am putea avea prima tăiere de panglică din acest an. Tot până în vară trebuie să fie gata și restul lucrărilor rămase de executat la primii 17 kilometri din aceeași autostradă.
„În acest moment este cel mai lung lot pe care se lucrează. Trag nădejde că va fi adus la un grad de finalizare astfel încât să putem circula pe el. Și o să avem autostradă completă, fie și semiprofil pe anumite bucățele, dar o să mergem doar pe autostradă de la Cluj la Sibiu”, a declarat pentru Digi24.ro Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructura.
1000 de kilometri de autostrăzi: Cât de ușor sunt de atins?
Șefii CNAIR ar vrea ca anul acesta să fie gata și cei circa 16 kilometri dintre Chețani și Câmpia Turzii, parte din Autostrada Transilvania. Datele CNAIR arată însă un stadiu al lucrărilor de până în 40%, ceea ce face deschiderea acestui lot până la finalul lunii decembrie aproape imposibilă. Antreprenorul român care execută acest tronson are mari probleme financiare, ceea ce pune în pericol finalizarea lucrărilor.
„Din păcate, lotul Chețani-Câmpia Turzii este mai aproape de reziliere decât de finalizare. Îmi vine greu să cred că acest antreprenor mai vrea și mai poate să ducă la bun sfârșit contractul ăsta și se vede asta din felul în care lucrează și din felul în care își tratează subcontractorii, atât pe structuri, cât și subcontractorii pe terasamente, care sunt neplătiți”, arată Ionuț Ciurea.
Cu șanse reale să fie gata anul acesta este tronsonul Târgu Mureș-Ungheni din Autostrada Transilvania. Are circa 9 kilometri din care doar jumătate sunt la profil de autostradă. La fel de aproape de finalizare se află și tronsonul 2 din drumul expres Craiova-Pitești. Firmele lui Dorinel Umbrărescu au realizat deja mai bine de jumătate din lucrările la sectorul dintre Robănești și Valea Mare, care are o lungime de 40 de kilometri.
Greu de îndeplinit: nimeni nu își asumă vreun obiectiv
Astfel, în cel mai bun caz, rețeaua de drumuri rapide a României ar putea crește anul viitor cu încă 86 de kilometri. Insuficienți însă pentru a atinge obiectivul de 1000 de kilometri de drumuri rapide în 2021. În lipsa unui buget adoptat, nimeni nu poate estima în acest moment cum vor sta lucrurile la finalul anului.
Noul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, spunea, la preluarea mandatului, că s-a „săturat până peste cap” de „acest sport al kilometrilor de autostradă”. Acesta a declarat recent că cei peste 1.000 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres prevăzuţi în programul de guvernare pentru perioada 2021-2024 includ și proiectele aflate în derulare şi că nu vor fi finalizaţi toţi în cei patru ani.