Ai voie să folosești semnele de începător chiar dacă ți-ai luat permisul în urmă cu mai mulți ani?

Autor: David Andrei 15 dec. 2020 Știri auto

Toți șoferii începători sunt obligați prin lege să aplice pe lunetă și pe parbriz semnele galbene care arată că și-au luat recent permisul. Dar ai voie să pui semnele de începător chiar dacă ți-ai luat permisul cu mulți ani în urmă?

GALERIE FOTO

Mulți șoferi care și-au luat permisul în urmă cu mulți ani nu au condus foarte mult. Aceștia se tem să urce la volan, mai ales că iau în calcul reacțiile celorlalți conducători auto la stângăciile lor. Dar poliția îi anunță că au voie să aplice pe lunetă și parbriz semnele de începători.

O doamnă a apelat la ajutorul polițiștilor. “Am permis de 11 ani, dar în acest timp, eu nu am condus. Acum conduc și aș dori să îmi pun semnele de începător pe mașină. Este o problemă? Dacă iau amendă? Ideea este de a mă proteja pe mine și pe alții în trafic, eu neavând experiență în condus”, le-a scris șoferița celor de la Polițiștii au umor. Cei de acolo i-au răspuns cu amabilitate și au liniștit-o. “Legea nu interzice să aveți montate semnele de începător, după trecerea perioadei de un an de la data obținerii permisului de conducere. Succes!”

Cum trebuie să arate semnele de începător?

Cei care abia și-au luat permisul sau care nu au experiență trebuie să știe că doar anumite semne sunt conforme. Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 195/2002, articolul 149, acestea trebuie să fie reprezentate de un disc de culoare galbenă, cu diametrul de 100 de milimetri. În centrul acestui disc trebuie să se regăsească un semn al exclamării, de culoare neagră, cu lungimea de 60 de milimetri și diametrul punctului de 10 milimetri.

Întrebarea postată pe pagina de Facebook Polițiștii au umor a stârnit și reacții amuzante. “Dacă nu ați mers cu mașina de 11 ani, puteți merge și cu ITP-ul din ’99 că nu e uzat”, scrie un user.

„Eu dacă nu am mai condus de 20 de ani și dacă nu mi-am reînnoit permisul, pot să mai conduc fără semnele de începător”, întreabă în glumă o doamnă cu simțul umorului.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide