Ai voie să mănânci la volan?

Autor: Alexandru Banu 11 nov. 2017 Știri auto
Ai voie să mănânci la volan?

 


Dacă în legătură cu fumatul la volan lucrurile au devenit destul de clare, şoferii putându-şi aprinde liniştiţi ţigările atât timp cât se află în maşinile personale, despre mâncatul la volan legislaţia este puţin cam ambiguă, o eventuală amendă depinzând de poliţistul care-l surprinde pe şofer, informează.

În legătură cu posibile activităţi printre care ar putea fi şi mâncatul la volan legea specifică următoarele: 

Art.99. – Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă prevazută în clasa I de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de catre persoane fizice:

13. Lăsarea liberă în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a manetei de comanda a vehiculului; 

Art.100. –  Constituie contravenţii şi se sancţioneaza cu amendă prevazută în clasa a II-a de sancţiuni următoarele fapte savârsite de persoane fizice:

10. Efectuarea de către conducatorul unui vehicul a unor activităţi de natura a-i distrage atenţia de la conducere ori folosirea instalaţiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afectează deplasarea în siguranţă a lui şi a celorlalţi participanţi la trafic;

În acest caz, dacă poliţistul de la circulaţie a surprins un şofer în timp ce mânca la volan poate să-l oprească şi să-i dea o amendă. Dar, având în vedere ritmul alert de viaţă din zilele noastre, este foarte posibil ca poliţiştii să fie mai întelegători cu cei care iau masa în timp ce conduc.


 

 

 

 

 

 

 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
În 2006, Marius Vișan a pășit cu entuziasm în lumea jurnalismului online, începând studiile la Facultatea de Jurnalism a Universității Hyperion. În paralel, a realizat stagii de internship la radio și într-o agenție de PR. A continuat să își aprofundeze cunoștințele cu un masterat în ... citește mai mult

Comentarii
Inchide