Sunt foarte mulți șoferi care își pun la oglindă diferite accesorii, odorizante, dar aceste obiecte pot aduce contravenții consistente. Ce părere are un polițist despre aceste accesorii de pe parbriz?
Nu suntem străini de accesoriile pe care oamenii și le montează în parbriz. De la odorizante, la cruciulițe sau CD-uri cu care sperau să păcălească radarele de viteză. Foarte mulți șoferi atârnă diferite chestii de oglinda retrovizoare, le lipesc pe parbriz sau le pun pe bord. Unii dintre ei exagerează și ajung în situații în care aceste accesorii blochează foarte mult din vizibilitate.
Despre acest subiect a vorbit și youtuber-ul Tavi Perțea, polițist de meserie, acesta încercând să aducă șoferilor toate lămuririle necesare în acest sens. Conform legii, conducătorilor auto le este interzis să aplice pe parbriz, pe lunetă sau pe geamurile laterale înscrisuri sau accesorii care să afecteze vizibilitatea șoferului sau a pasagerilor.
Potrivit lui Tavi Perțea, orice astfel de abatere va fi sesizată de agentul constatator, adică de polițist. Astfel, dacă polițistul consideră că accesoriile restricționează vizibilitatea, atunci șoferul poate risca o contravenție în valoare de până la 1.305 și reținerea certificatului de înmatriculare al mașinii.
Astfel, nu este ilegal să avem un odorizant agățat de oglinda retrovizoare, un pandantiv sau orice astfel de accesoriu, dar să fie în limita bunului simț. Este ilegal să umplem parbrizul cu stickere, iconițe sau alte asemenea.
De asemenea, Tavi Perțea recomandă șoferilor să își monteze camera de bord într-un loc cât mai ferit, în spatele oglinzii centrale, spre exemplu, pentru a limita cât mai puțini vizibilitatea. Același principiu se aplică și stațiilor de emisie-recepție, ele trebuie să fie montate astfel încât să nu restricționeze vizibilitatea.
Dacă respectăm aceste reguli de bun simț, polițiștii nu vor avea nimic de obiectat, atât timp cât nu exagerăm cu numărul de accesorii pe care le montăm pe parbriz sau pe oricare dintre geamurile mașinii.
VIDEO