Ai voie să claxonezi șoferii care blochează intersecția? În ce situații poți să dai flash-uri la semafor

Autor: Radu Țuțulan 12 ian. 2024 Știri auto

Sunt numeroase situații în care conducătorii auto nu țin cont de regulile rutiere și blochează intersecția, ceea ce îi face pe ceilalți șoferi să-i admonesteze și să le dea flash-uri pentru a-i determina să se dea din drum. Dar, ai voie claxonezi într-o asemenea situație?

Flash-urile și claxoanele sunt două dintre cele mai întâlnite metode de comunicare folosite de șoferi în trafic. Dar, niciunul dintre aceste semnale nu este legal, decât în anumite situații, precizate în Codul Rutier.

Dialogul între șoferi nu se poartă întotdeauna direct, ci există și modalități non-verbale de a comunica.

Flash-urile și claxonul sunt cele mai folosite metode. Conducătorii auto apelează la aceste semnale luminoase și sonore în diferite situații. Unii pentru a avertiza alți șoferi de un pericol, alții pentru a-și exprima nemulțumirea.

Studiu: 8 din 10 șoferi au fost agresați în trafic

Un studiu realizat în 2022 de Poliția Română a arătat că majoritatea șoferilor au fost agresați în trafic de alți conducători auto. Aceștia fie i-au claxonat, fie le-au dat flash-uri sau i-au admonestat verbal.

Principalele concluzii ale cercetării „Atitudini sociale privind riscul în trafic 2022” au fost:

  • 93% dintre șoferii români își doresc camere fixe de monitorizare pe străzi, pentru reducerea accidentelor;
  • 80% dintre șoferi au declarat că au fost victime ale agresiunilor în trafic sub forma flash-urilor/claxoanelor;
  • 80% dintre cei chestionați consideră că șoferii mijloacelor de transport în comun sunt cei mai responsabili în trafic și 70% consideră că cei mai puțin responsabili sunt utilizatorii de trotinete;
  • 58% dintre șoferi declară că probabil vor depăși viteza legală dacă se angajează într-o depășire;
  • 70% consideră că cea mai gravă abatere care influențează negativ siguranța rutieră este consumul de băuturi alcoolice la volan.

Ce înseamnă când un șofer îți dă flash-uri?

Când un șofer aprinde faza lungă intermitent, deci dă flash-uri, poate transmite, în general, 4 semnale:

  • Flash-urile din spate, la semafor te avertizează că trebuie să avansezi. În general, când se pune culoarea verde, cel aflat în spate poate da flash, ca să-ți atragă atenția că trebuie să te pui în mișcare.
  • Flash-urile din spate, în mers, le vei întâlni, în general, pe drumurile care au două benzi pe sens, iar tu circuli pe banda a doua. Acest semnal reprezintă o solicitare de a te da la o parte pentru a-i face loc celui din spatele tău.
  • Flash-urile din față, în mers, te avertizează că urmează să întâlnești un radar sau un echipaj de poliție. Acest semnal între șoferi se folosește încă din timpul comunismului. Este modul prin care conducătorii auto se ajută reciproc, pentru a scăpa de amendă. În general, cei care au observat un echipaj de poliție, semnalizează șoferilor care vin din sens opus, prin două flash-uri scurte, prezența acestuia.
  • Flash-urile din față, în intersecție, reprezintă permisiunea pe care ți-o dă cel din sens opus de a intra în intersecție, în fața lui. Sau de a vira prin fața lui, fiind dispus să reducă viteza sau să oprească pentru a te lăsa să treci.

Dar, majoritatea șoferilor au întâlnit conducători care folosesc flash-urile extrem de agresiv, pentru a-i determina să le facă loc. Iar de multe ori folosesc și claxonul.

Ai voie să claxonezi și să dai flash-uri în trafic?

Conform legii, e interzis să dai flash-uri. Șoferii pot primi amendă și puncte de penalizare pentru folosirea incorectă a luminilor.

Conform Codului Rutier, această abatere se sancționează cu 2 sau 3 puncte-amendă. Ceea ce înseamnă o sancțiune de 330 sau 495 de lei, la care se adaugă și 2 puncte de penalizare.

Singura situație în care poți folosi faza lungă regulamentar este atunci când circuli noaptea, iar pe drum în fața ta nu se află nicio altă mașină.

Nici claxonul nu ai voie să-l folosești pentru a „comunica” cu alți șoferi. Singura situație în care șoferii pot folosi legal claxonul este pentru a evita un pericol iminent. Conform Codului Rutier, șoferii nu au voie să claxoneze la o distanță mai mică de 25 de metri față de cei cărora li se adresează.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide