Ai sau nu ai voie să te târguieşţi cu poliţistul român când îţi dă amenda? [VIDEO]

Publicat: 25 10. 2016, 13:40
S-a strecurat de ceva vreme în mentalul colectiv, ideea că şi poliţistului

S-a strecurat de ceva vreme în mentalul colectiv, ideea că şi poliţistului i se poate cere la control anumite documente. Acestea ar fi certificatele metrologice ale radarului şi ale etilotestului, sau imaginile înregistrate de aparatul care măsoară viteza. Şoferii care sunt ferm convinşi că au acest drept, ar trebui să ştie că pot face acest lucru doar atunci când se ajunge în instanţă, scrie Digi24.ro.

„Poliţistul nu este obligat să informeze contravenientul cu privire la cadrul legal în baza căruia acţionează într-un anumit post sau itinerar de patrulare. Agentul constatator nu este obligat să prezinte contravenientului un act privind identitatea, întrucât o persoană fizică nu are competenţa de a legitima un poliţist (…)” se arată într-un comunicat al Direcţiei Rutiere publicat de Digi24.ro.

În esenţă, şoferii au multe obligaţii şi puţine drepturi. Cei care sunt traşi pe dreapta trebuie să stea în maşină şi să pună la dispoziţie toate actele ce-i sunt cerute. De asemenea, ei pot să nu semneze un procesul verbal. Dacă totuşi o fac, nu înseamnă că îşi recunosc fapta. În termenul legal de 15 zile documentul poate fi contestat în instanţă.

Opt din zece contestaţii sunt respinse de judecători ca neîntemeiate. De cele mai multe ori, şoferii invocă motive absurde. Spun că nu li s-a explicat ce au greşit sau că agentul care l-a amendat nu s-a prezentat.

Dar sunt şi procese pe care şoferii le câştigă. Ei profită de greşeli minore.

„Dacă se greşeşte cu ceva, mă refer la nume, la elementele de indentificare ale contravenientului, o cifră din CNP poate să ducă la nulitatea procesului verbal, dar şi dacă este întocmit corect, pot fi invocate motive, prin înscrisuri şi martori, că nu aşa au stat lucrurile. Agenţii constatatori mai fac şi abuzuri,” a declarat pentru sursa mai sus citată, avocatul Sorin Sturzu.