Ai nevoie de procură notarială dacă vrei să conduci o mașină împrumutată – VIDEO
Ai nevoie de procură pentru a conduce un autoturism care nu îți aparține? Vom afla dacă e nevoie de un astfel de act și ce se întâmplă dacă te oprește poliția.
Nu întotdeauna putem conduce mașina pe care o deținem. Poate că a intervenit o problemă și nu o putem folosi sau vrem să împrumutăm mașina de la o rudă. Avem nevoie de o procură notarială pentru a conduce o altă mașină decât pe cea pe care o deținem?
Vloggerul Tavi Perțea explică modul în care funcționează acest lucru. De exemplu, poate vrei să îi dai mașina copilului tău sau poate vrei să împrumuți mașina soției tale. Sau poate ești începător și ai mașina înmatriculată pe numele bunicilor, asigurarea fiind mai ieftină.
Îți trebuie procura notarială sau contract de comodat pentru a conduce o mașină împrumutată?
Ei bine, nu ai nevoie de procură notarială pentru a conduce o mașină care nu este înmatriculată pe numele tău.
Într-adevăr, nu ai nevoie de un act sau ca proprietarul mașinii să te însoțească în mașină. Atât timp cât mașina a fost împrumutată, iar proprietarul a fost de acord, totul este în regulă. Din moment ce proprietarul și-a dat acordul, nu este nevoie de un act. Mare atenție, acordul verbal este foarte important. Dacă persoana de la care ai luat mașina sună la poliție, din acel moment poți fi cercetat penal.
Acordul verbal cu cel care-ți împrumută mașina este foarte important
O situație ceva mai specială poate să vă aducă o sancțiune chiar dacă sunteți la volanul propriei mașini. În situația în care nu mai coincid numele sau adresa de domiciliu trecute în certificatul de înmatriculare al vehiculului cu datele personale, poți fi sancționat. În cazul în care ți-ai schimbat numele sau domiciliul, atunci ai 30 de zile la dispoziție pentru a face actualizările necesare pentru certificatul de înmatriculare. Astfel, riști o sancțiune de 870 de lei și ți se va reține certificatul de înmatriculare.
Concordanța datelor este foarte importantă, așa că verificați ca toate actele dumneavoastră să fie în ordine, pentru a nu ajunge într-o astfel de situație.
VIDEO