Genesis G70 este break-ul premium, trimis de asiatici în Europa, pentru a schimba tendințele. Ce șanse are în fața clienților europeni, mari amatori de modele cu gardă mare la sol?
Genesis încearcă să cucerească Europa. După ce a promis mai multe modele SUV clienților de aici, compania asiatică trimite spre “Bătrânul Continent” un break care are la bază un sedan compact, disponibil deja în Coreea de Sud. Și acesta va ajunge și în Europa, alături de un alt sedan, G80, și de SUV-urile GV70 și GV80.
G70 este, de fapt, un Shooting Brake, așa cum a construit Mercedes ale sale CLA și CLS Shooting Brake, de exemplu. Acesta din urmă a dispărut deja din portofoliul producătorului german după doar șase ani pe piață. Proporțiile dinamice ale caroseriei cu linie descendentă a acoperișului nu au fost o garanție pentru succes.
Noul break are dimensiuni identice cu cele trecute în contul sedanului. Măsoară 4.685 de milimetri în lungime, 1.850 de milimetri în lățime și 1.400 de milimetri în înălțime. Ampatamentul său este de 2.835 de milimetri, ceea e îl face mai spațios decât SUV-urile din segmentul compact. Portbagajul oferă cu 40 de litri mai mult decât sedanul. Bancheta cu spătar rabatabil, alcătuită din trei segmente (40/20/40), permite transportarea obiectelor lungi.
Break-ul urmează liniile sedanului până la montantul spate. În partea posterioară apar o bară nouă, stopuri redesenate și un difuzor de aer restilizat. Eleronul care vine în continuarea acoperișului integrează stopul e frână.
Se regăsesc la bordul noului model un ecran tactil, un volan multifuncțional și tapițerie din piele. Se poate comanda contra cost un acoperiș panoramic.
Clienții pot alege motorul turbo de 2.0 litri cu 249 de cai putere, unitatea V6 twin-turbo de 3,3 litri cu 365 de cai putere sau un diesel de 2,2 litri cu 199 de cai putere.