ADIO SAAB. Istoria de 73 de ani a constructorului suedez: naşterea, succesul, decăderea – GALERIE FOTO
Holdingul chinezesc National Electric Vehicle Sweden (NEVS), cumpărătorul constructorului auto suedez Saab, a anunţat fabricarea unui autovehicul electric, dar sub propria marcă, punând astfel capăt producţiei de maşini sub marca nordică, scrie Le Figaro. „Primul produs al companiei, modelul 9-3 în versiune electrică, va ieşi de pe linia de asamblare în 2017 şi va fi comercializat sub numele NEVS. Aceasta înseamnă că NEVS nu va mai utiliza marca Saab”, se arată într-un comunicat al constructorului auto.
Istoria SAAB: naşterea, succesul, decăderea, renaşterea
Saab a luat naştere în anul 1937, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, însă planurile de a produce automobile erau inexistente. Cine avea nevoie de maşini personale când Bătrânul Continent avea să intre în cel mai mare război din istorie? Astfel, SAAB (Svenska Aeroplan AB) a fost înfiinţat exclusiv cu scopul de a produce avioane pentru marele război care a fost declanşat doar doi ani mai târziu.
La încheierea conflictului, în 1945, cererea pentru avioane a scăzut drastic, aşa că oamenii deştepţi de la conducerea companiei aeronautice s-au gândit să îşi diversifice activitatea.
O echipă de 16 persoane a primit sarcina de a crea primul automobil din istoria Saab, o sarcină care s-a dovedit destul de grea, fiindcă nici unul dintre cei 16 nu mai lucraseră vreodată în industria auto, iar doar doi dintre ei aveau permis de conducere.
Ursaab – primul automobil Saab din istorie
În luna iunie 1947, însă – la doi ani de la începerea lucrărilor la primul automobil Saab, a fost prezentat presei prototipul Ursaab (Saab-ul original – imagine fundal). Lipsa de experienţă a celor 16 pioneri a fost evidentă. Ursaab nu avea capotă pentru portbagaj, iar roţile din faţă erau ascunse în spatele caroseriei – o idee bună pentru îmbunătăţirea aerodinamicii, dar care s-a dovedit destul de periculoasă iarna, când roţile se puteau bloca din cauza zăpezii adunate sub aripi.
În 1949, la doi ani de la prezentarea prototipului Ursaab, suedezii au început producţia la primul automobil de serie, denumit Saab 92. Motorul cu doi cilindri în doi timpi era bazat pe un propulsor DKW şi producea doar 25 CP. Viteza maximă oferită de motoraşul de 764 cmc era de 105 km/h.
Citeşte Istoria SAAB: naşterea, succesul, decăderea, renaşterea