Fiat Chrysler Automobiles (FCA) intenționează să abandoneze segmentul mini european, în ciuda faptului că este lider. Fiat se alătură, astfel, altor producători care renunță la producerea mașinilor din clasa mini din cauza costurilor mari de dezvoltare impuse de normele de poluare din ce în ce mai stricte.
Șeful FCA, Mike Manley, a declarat că Fiat va încerca să reorienteze clienții de mașini mini, așa cum sunt Panda și Fiat 500, către segmentul B (clasa mică). „În viitorul apropiat ne vom concentra pe acest segment cu volume și profitabilitate superioare și asta va însemna o îndepărtare de segmentul mini”, a declarat Manley.
În acest moment modelul 500, cu influențe retro și Panda, cu o latură utilitară pronunțată sunt liderii segmentului în Europa, dar ambele modele au îmbătrânit și au nevoie de înlocuitori. Fiat 500, spre exemplu, este de 12 ani pe piață, fiind lansat în 2007. Vânzările lui Fiat 500 au scăzut cu 9% în primul semestru al anului față de anul anterior, la puțin peste 100.000 de unități. A treia generație a lui Panda a intrat pe piață în februarie 2012, iar vânzările sale au înregistrat o creștere cu 15% în primul semestru din 2019.
Manley nu a precizat când va avea loc această repoziționare a companiei, dar surse din industrie au indicat că acest plan va fi pus în aplicare până în 2024. Cu toate acestea, Fiat nu va abandona planul actual de a da startul producției unei versiuni electrice a lui 500. Fiat 500e care va fi produs la uzina Mirafiori începând de anul viitor va avea o bază tehnologică diferită de versiunea electrică anterioară a lui 500, care a fost comercializată în Statele Unite. Aceasta a rămas celebră după ce șeful de atunci al Fiat, regretatul Sergio Marchionne, i-a rugat pe clienți să nu cumpere 500e pentru că Fiat pierde bani la fiecare mașină vândută.
Mariajul cu grupul francez PSA ar permite accesul Fiat la la moderna platformă CMP, pe care sunt construite Peugeot 208 și Opel Corsa. Strategia câștigătoare a Fiat ar presupune trecerea modelelor mai mari ca 500X și 500L pe noua platformă PSA pentru a păstra aura iconică a numelui 500.
Pe de altă parte, analistul Felipe Munoz de la JATO Dynamics se îndoiește că Fiat va lua decizia de a părăsi complet segmentul mini. Mai degrabă, italienii vor regândi 500 și Panda astfel încât să poată atrage clienți din segmentul B. Lancia Ypsilon este un exemplu în acest sens fiind o mașină care concurează în segmentul B deși este produsă folosind o platformă de segment A.
Fiat urmează un trend deschis de alți producători europeni, care au renunțat la modelele lor de clasă mini. Printre aceștia amintim Opel, care nu mai produce modelele Karl și Adam, sau Ford, care nu va mai aduce în Europe modelul Ka+. În același timp, grupul VW va renunța la versiunile cu motoare termice ale triadei VW up! – SEAT Mii – Skoda Citigo.
sursa: autonews.com