Acuzații noi: Există sau nu un plan de amenzi la Poliția Română?

Publicat: 25 02. 2021, 17:50
Actualizat: 25 02. 2021, 18:03

Membrii sindicatului Europol al polițiștilor aduc acuzații noi privind existența unui plan de amenzi la Poliția Română. Potrivit Europol, IGPR a solicitat inspectoratelor teritoriale raportarea zilnică a amenzilor aplicate, ceea ce ar pune presiune pe polițiști să aplice amenzi.

Intră în Galeria FOTO

Un document emis de conducerea Poliției Române dă startul „vânătorii de amenzi”, susține sindicatul Europol într-o postare pe pagina de Facebook a organizației. Potrivit documentului, polițiștilor li se impune să raporteze zilnic, până la ora 23:00, numărul de contravenții aplicate, defalcat, amenzi/avertismente.

„Este pentru prima dată când există un asemenea interes vădit din partea MAI pentru amenzile aplicate de polițiști. Și este tot pentru prima dată când se induce în subconștientul polițiștilor că numărul de amenzi aplicate este un ’indicator’ de performanță”, acuză sindicaliștii într-o postare de pe Facebook.

Plan de amenzi la Poliția Română: Noi acuzații de la Europol

Aceștia ”condamnă ferm aceste acțiuni de intimidare la adresa polițiștilor care au scopul de a-i obliga să aplice amenzi populației”. Sindicaliștii promit că vor interveni ferm în cazul unor presiuni din partea șefilor, îndemnându-i pe polițiști să nu accepte această „normă”.

Nu este prima oară când sindicaliștii acuză existența unui „plan de amenzi”. Cei de la Europol au mai făcut publice astfel de presiuni din partea șefilor. În urmă cu trei luni Europol acuza că la Tulcea există un plan de amenzi, iar poliţiştii care refuză să îl îndeplinească „vor răspunde cu capul în faţa şefului IPJ”. Sindicaliştii au scris atunci pe Facebook că mesajul şefilor din IPJ Tulcea este ferm pentru poliţiştii care nu vor să aplice amenzi abuziv: „vor plăti cu capul”.

Un polițist din Timiș, care este și președinte al sindicatului național al polițiștilor DECUS Timiș, declarase la începutul perioadei de pandemie că șefii pun presiuni pentru ca polițiștii să dea cât mai multe amenzi. De altfel, inclusiv Marian Godină a făcut public un mesaj trimis de un șef din Poliție subalternilor săi, în care aceștia sunt îndemnați să „îndeplinească indicatorii”.