Actuala generație Volkswagen Golf ar putea rămâne la vânzare până în 2035

Publicat: 31 07. 2024, 10:40
Actualizat: 31 07. 2024, 10:41

Volkswagen Golf 8 ar putea rămâne în producție până în 2035. Modelul cu motoare termice ar urma să fie vândut în paralel cu viitoarea generație, care va fi complet electrică.

Planurile producătorilor auto cu privire la mașinile electrice au fost date peste cap, dovadă că mulți au început să reducă focusul asupra gamelor de modele cu zero emisii și să axeze pe maximizarea vânzărilor mașinilor echipate cu motoare termice.

Știm deja că viitoarea generație Golf, cea de-a noua, va fi complet electrică, dar se pare că producătorul vrea să extindă durata de viață a actualei generații și să o vândă în paralel cu Golful electric până în 2035.

Potrivit Carscoops, Kai Grünitz a sugerat că Golf 8, sau cel puțin o evoluție a acestuia, ar putea exista încă până când interzicerea UE privind mașinile echipate cu motoare termice va intra în vigoare în 2035. Volkswagen a actualizat curenta generație Golf la începutul acestui an, astfel că îl vom mai vedea pe piață în forma actuală pentru cel puțin patru ani.

Volkswagen Golf 8 ar putea fi vândut până în 2035

Totuși, pentru a rezista încă un deceniu pe piață, Golf va avea nevoie de cel puțin o actualizare importantă. Și, dacă va rămâne atât de mult timp în producție, va fi o mașină care își trage rădăcinile din Golf 7, mașină care a fost lansată în 2013, de altfel și primul Golf care a folosit platforma MQB.

Viitoarea generație Golf va folosi o platformă dedicată mașinilor electrice. Spre deosebire de actualele modele ID., Golf 9 nu va fi construit pe platforma MEB, ci pe viitoarea arhitectură SSP de la Volkswagen.

Nu este greu de ghicit motivul pentru compania vrea să păstreze viu Golful termic pe cât de mult posibil. Cererea clienților pentru vehicule electrice nu s-a maturizat așa cum se așteptau producătorii de automobile, inclusiv Volkswagen, dar cererea pentru Golf a crescut vertiginos în ultimele luni.

Vânzările pentru Volkswagen Golf au crescut cu 43% în prima jumătate a anului 2024, față de aceeași perioadă a anului trecut. Acest lucru a propulsat modelul german pe locul doi în topurile europene, fiind depășit doar de Dacia Sandero.