Actros, ” Truck Of The Year 2012”

Publicat: 30 11. 2011, 10:59

Cu ocazia târgului specializat de comerţ „Trailer 2011” din Kortrijk, Belgia noul camion Mercedes-Benz Actros, lansat la începutul acestui an a primit titlul de „Truck Of The Year 2012”. Este pentru a patra oară în istoria acestui model când câştigă titlul de Camionul Anului. Titlurile au început pentru Actros în 1997 şi au mai fost obţinute în 2004 şi 2009.

Câştigând opt titluri în total, Mercedes-Benz este acum compania cu cel mai mare succes din competiţia pentru acest premiu, care răsplăteşte dezvoltarea tehnologică, criteriul fundamental în procesul de selecţie aplicat de juriul Truck Of The Year. Anul trecut, la expoziţia de autovehicule IAA International din Hanovra, camionul Mercedes-Benz Atego a primit titlul de „Truck Of The Year 2011”.

Conform regulilor juriului, titlul este acordat anual camionului care aduce cea mai mare contribuţie în ceea ce priveşte inovaţia pentru transportul de mare tonaj, economia consumului, emisiile de gaze, siguranţa, manevrabilitatea şi confortul. Cu un total de 161 de puncte, camionul Mercedes-Benz Actros a câştigat concursul, clasându-se cu mult în faţa următorului concurent, care a totalizat doar 67 de puncte, în timp ce concurentul de pe locul al treilea a cumulat 50 de puncte.

Hubertus Troska, Preşedinte al Mercedes-Benz Trucks, a primit premiul la Simpozionul Mercedes-Benz din Kortijk, Belgia. Acesta a spus: „Suntem mândri că juriul Truck Of The Year ne-a confirmat eforturile prin această distincţie. Cei peste 10 ani de dedicare trup şi suflet, de efort şi multă pasiune din partea întregii echipe au făcut posibilă construcţia noului camion. Noul Actros este creat să fie cel mai important camion al nostru pentru anii care vor urma, şi acest lucru a fost o motivaţie extraordinară pentru noi în vederea creării unui etalon în acest segment.”

Cu mai mult de 700.000 de unităţi vândute de la lansarea acestuia în 1996, camionul Actros este cel mai apreciat autovehicul de mare tonaj din lume. Cu toate acestea, noul Actros a fost reproiectat de la zero. În primul rând, noul camion beneficiază de o scădere a consumului şi de o reducere a presiunii asupra conducătorilor auto prin manevrabilitatea crescută şi prin confort sporit; pe de altă parte, acesta deja respectă standardele exigente de emisii de gaze Euro VI. Comparativ cu predecesorul său, noul model consumă cu 6-7 procente mai puţin în versiunea Euro V, şi cu 3-4 procente mai puţin în versiunea Euro VI.