Acţiunile Tesla, din nou sub presiune, după ce Elon Musk a fumat marijuana într-un interviu, iar compania se confruntă cu plecări

Autor: Alina Mihai 11 sept. 2018 Știri auto
Acţiunile Tesla, din nou sub presiune, după ce Elon Musk a fumat marijuana într-un interviu, iar compania se confruntă cu plecări

Valoarea de piaţă a Tesla a scăzut cu peste 30% faţă de 7 august, atunci când Elon Musk a anunţat că doreşte să angreneze compania într-un proces ce prevedea o delistare, la un preţ de 420 dolari pe acţiune.

Imediat după anunţ, acţiunile au crescut puternic, însă detaliile ce au urmat au sugerat unor investitori că mişcarea nu era atent planificată, neexistând în niciun moment siguranţă realizării unei astfel de tranzacţii. În acest moment, capitalizarea bursieră a Tesla este de 47,3 miliarde dolari, după ce ieri acţiunile au crescut cu peste 5%, după scăderile de la sfârşitul săptămânii ca urmare a plecărilor din cadrul săptămânii şi a apariţiei lui Musk la podcastul lui Joe Rogan, fumând marijuana. Aprecierea Tesla rămâne una impresionantă în ultimii şase ani, respectiv de aproape 900%.

 

Tesla a depăşit la acest capitol, al valorii de piaţă, producători auto cu tradiţie de zeci de ani, însă marea problemă a companiei, adusă în discuţie mai ales de pesimiştii şi criticii metodelor lui Musk, rămâne producţia insuficientă pentru a emite pretenţii de adevărat jucător global pe piaţa auto. Mai mult, producători mari precum Mercedes au anunţat că pregătesc modele electrice, ceea ce s-ar putea transpune imediat într-o competiţie crescândă pentru compania americană.

Compania se tranzacţionează acum în jurul lui 270 dolari per acţiune, cea mai mare valoare fiind atinsă în vara lui 2017, atunci când atingea peste 380 dolari. Elon Musk deţine aproximativ 20% din Tesla, echivalentul a 33,7 milioane de acţiuni Tesla, reprezentând un portofoliu în valoare de 9 miliarde dolari.  Averea sa este în jur de 20 miliarde dolari, acesta deţinând un pachet important şi în cadrul Solar City, intrată în curtea Tesla, şi SpaceX, prin care oferă ieşiri în spaţiu la preţuri cu mult mai mici decât oferea industria până de curând. SpaceX este estimată în acest moment la 24 miliarde dolari, după ultima rundă de finanţare. 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide