Pe data de 25 iulie polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, structurile de ordine publică și rutieră au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă în scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Pe drumurile publice din județ au fost folosite mijloacele tehnice certificate/ omologate și verificate metrologic din dotare (aparatură de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, aparate etilotest și drug-test) în vederea prevenirii și combaterii conducerii vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Cu ocazia activităților desfășurate au fost constatate 3 infracțiuni, dintre care una la regimul circulației rutiere și au fost aplicate 163 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 56.855 lei.
Din totalul sancțiunilor contravenționale aplicate, 163 au fost la regimul circulației rutiere, 1 pentru consum de alcool, 40 la viteză și 96 de altă natură.
Polițiștii rutieri au reținut 24 de permise de conducere, 1 pentru consum de alcool, 21 pentru depășirea limitei de viteză și 2 pentru alte abateri. De asemenea au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
Un bărbat de 37 de ani, din comuna Fărcașele, a fost depistat pe Drumul Județean 642, în comuna Fărcașele, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
Un conducător auto a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DN 65-E 574, pe porțiunea de drum Slatina-Pitești, cu o viteză de 183 de km/h, în afara localității, unde limita de viteză este de 100 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional și i-a fost reținut permisul de conducere.
Alți cinci conducători auto, au fost depistați pe același drum în timp ce conduceau autoturisme cu viteze cuprinse între 151-168 km/h.
Aceștia au fost sancționați contravențional și le-a fost reținut permisul de conducere.