Acțiune de „recall” la Mercedes din cauza unei erori a sistemului MBUX. Ce modele sunt vizate?
Mercedes-Benz a demarat o acțiune de rechemare în service pentru unele modele din gamă din cauza unei erori la sistemul MBUX. Motivul îl reprezintă o eroare de software catalogată ca „periculoasă”, care a apărut la nivelul sistemului de infotainment MBUX.
Inutil să mai spunem că această problemă prezintă un nivel ridicat de periculozitate. Dacă șoferul alege să folosească aplicațiile în timp ce conducere, se expune atât pe el, cât și pe ceilalți pasageri ai mașinii sale și alți participanți la trafic.
Mercedes-Benz S-Klasse și EQS, rechemate în service
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
Oficialii germani au anunțat că acțiunea de „recall” vizează 227 de modele S-Klasse și modelul electric EQS,. Eroarea depistată la sistemul de infotainment MBUX le-ar fi permis șoferilor să se uite la televizor sau să navigheze pe Internet în timp ce conduceau.
Problema de software a fost descoperită în luna noiembrie, pe un model S-Klasse aparținând unui client din Germania. S-a declanșat o investigație în urma căreia s-a constatat că unele dintre funcțiile și aplicațiile sistemului MBUX nu au fost dezactivate, așa cum ar fi trebuit, și au continuat să ruleze în timp ce mașina se afla în mișcare.
Experții au concluzionat că pe serverul de „back-end” al Mercedes-Benz era disponibilă o configurație incorectă. Aceasta ar fi putut fi instalată pe mașini cu ajutorul unui cont activ pe aplicația „Mercedes me connect”. Din fericire, eroarea poate fi remediată printr-o actualizare de software simplă și rapidă.
Atât modelul electric EQS, cât și nava-amiral S-Klasse rulează același software. Ambele dispun de același display tactil central de 12,8 inch pentru sistemul de infotainment MBUX.
Vehiculul 100% electric EQS poate fi configurat și cu un Hyperscreen de 56 de inch. Acesta este format din trei ecrane conectate între ele, care acoperă întreaga planșă de bord. În multe țări, în special din Europa, acest hyperscreen nu poate fi comandat în momentul de față din cauza crizei globale de cipuri.
Sursa: Motor1