Doar șapte modele au rămas în cursa pentru titlul de Mașina Anului 2020 în Europa, din lista inițială pe care se aflau numele a 48 de candidați. Aleargă după trofeu și o mașină construită în România. Este vorba despre Ford Puma, care vede lumina zilei la uzina Ford de la Craiova.
S-au stabilit modelele nominalizate pentru titlul de Mașina Anului. Șaizeci de jurați din 23 de state europene au ales. Competitoarele trebuie să îndeplinească o singură condiție: să fie disponibile în cel puțin cinci state europene în momentul votării.
Pe lista scurtă au ajuns:
BMW Seria 1
Ford Puma
Peugeot 208
Porsche Taycan
Renault Clio
Tesla Model 3
Toyota Corolla
Surprinzător, printre cele șapte nu se află noua generație a unuia dintre cele mai populare SUV-uri de clasă mică, Renault Captur, dar nici noul crossover compact de la Mazda, CX-30. Nici noua Scala de la Skoda nu a ajuns pe lista scurtă a nominalizaților.
Următoarea rundă de votare va avea loc anul viitor, iar Mașina Anului 2020 va fi anunțată în martie 2020, la Salonul Auto de la Geneva.
Anul acesta, Jaguar I-Pace a fost mașina care a plecat acasă cu trofeul. SUV-ul electric britanic a fost urmat îndeaproape de Alpine 110. În 2018, titlul a fost adjudecat de Volvo XC40.