Acesta este primul supercar electric chinez. Se numeşte Qiantu K50 Event!

Autor: Andrei Ştirbu 27 apr. 2015 Știri auto

Poate că „supercar” este o denumire un pic exagerată pentru Qiantu K50 Event!, una chiar mai exagerată decât numele-i. K50 Event! („!” face parte din nume, fraza merge mai departe) dispune de o baterie lithium-ion de 41,1 kWh, care alimentează motorul electric capabil de 400-405 CP şi 650 Nm.

Cu o masă de 1.685 de kilograme, poate sprinta de la 0 la 100 de kilometri în cinci secunde şi până la o viteză de 200 de kilometri pe oră. După cum ziceam, „supercar” este cam mult spus. 

Însă, ca maşină electrică sport, pare să aibă caracteristici decente. Autonomia bateriei litiu-ion (de 41,1 kWh) este de până la 200 de kilometri, iar o reîncărcare completă (la sursă 220V) durează şase ore, după cum cei de la carnewschina.com detaliază.

Preţul declarat de producătorul chinez Qiantu este va fi de circa 113.000 $, similar cu al unui Model S (pe piaţa chineză).


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide