Acesta este noul Toyota Hilux

Publicat: 13 07. 2011, 14:03

Toyota a îmbunătăţit unul din cele mai de succes modele ale
sale. Hilux a dominat în 2010 vânzările segmentului său fiind
comercializate la nivel european 21.866 de maşini, această cifră
reprezentând 25% din totalul segmentului. Hilux este astfel cel mai
bine vândut model din segment pentru al treilea an consecutiv.

Interiorul noului Hilux are un design nou şi materiale mult mai
luxoase decât cele care au fost folosite până acum. Sistemul Toyota
Touch este de acum disponibil în Hilux, cu display-ul său cu
diagonala de 6,1 inch. Cele mai mari modificări ale modelului 2012
sunt partea frontală nouă cu capota, grilă, faruri şi spoiler
redesenate. Aripile faţă şi cele spate au fost redesenate şi ele ca
şi spoilerul spate şi stopurile. Oglinzile retrovizoare sunt noi,
la fel şi jantele de 15 inch din oţel sau cele din aliaj de 17 inch
diametru.

Noul Hilux va fi disponibil în patru versiuni de echipare. Trei
tipuri de caroserie vor fi disponibile – Cabină Simplă, Cabină
Extinsă sau Cabină Dublă. Două motoare vor fi oferite, 3.0 D4-D şi
2.5 D4-D, acum mai puternic cu 144 CP şi 343 Nm. Consumul acestuia
este anunţat de 7,3 litri pentru 100 km parcurşi iar emisiile de
CO2 sunt de 193 g/km. Vor fi disponibile transmisii manuale sau
automate precum şi tracţiune spate sau integrală. Ambele motoare
împlinesc de acum normele Euro 5.

Noul Hilux este produs la fabricile Toyota din Thailanda şi
Africa de Sud şi va putea fi comandat în România începând cu toamna
acestui an.