Acest Ferrari 250 GTO e cea mai scumpă maşină din lume. Te-ai întrebat de ce?

Frumuseţea roşie pe care o vezi mai jos tocmai a stabilit un nou etalon în universul maşinilor clasice vândute la licitaţie. Ferrari 250 GTO Berlinetta s-a vândut cu suma de 38.115.000 $ (adică 28.480.385 de euro; şi 54 de cenţi) în cadrul licitaţiei Bonhams Quail Lodge 2014.

Dacă eşti genul care se întreabă ce anume a determinat pe cineva să plătească această sumă pentru o maşină care nu are putere nici cât un BMW M 235i, am putea să-ţi dăm noi un răspuns, pe lângă aproape standardizatul „snobism”. Pentru că 1) Arată foarte bine şi 2) Are o poveste de spus.

Unul din 39 produse vreodată

Faptul că arată aşa, în ciuda vârstei de 52 de ani, nu mai are nevoie de explicaţii. Iar de istorisirea poveştii ne ocupăm noi acum, în rândurile care urmează.

Modelul 250 GTO purtător al seriei de şasiu 3851 GT, şi-a început viaţa în 1962 în mâinile pilotului francez Jo Shclesser. Acesta, alături de co-pilotul său Henri Oreiller, a alergat Ferrariul către poziţia secundă a ediţiei 1962 Tour de France Automobile – o competiţie dominată în 1950-1960 de modele 250 GT şi GTO.

Câteva săptămâni după victorie, pe 7 octombrie 1962, Henri Oreiller goneşte pe traseul cu asfalt dur de la Coupe de Salon, Montherly, forţând cu mult limita şi aşa scăzută a anvelopelor uzate ale maşinii. Asta a dus la un accident teribil, în care reunumitul Oreiller îşi pierde viaţa, iar maşina aproape că este ruptă în două.

Ferrari recuperează maşina şi o restaurează, apoi o vinde altor piloţi, ajungând în cele din urmă în mâinile lui Fabrizio Violati şi dând naştere unei adevărate poveşti de dragoste. O să începem cu asta: dacă nu o cumpăra Fabrizio, maşina avea să fie „disecată” de către un pilot de barcă motorizată, care voia să folosească motorul V12 pentru maşinăria sa de competiţii.

Fabrizio Violati, fiul unor antrepenori italieni, s-a îndrăgostit de Ferrari la vârsta de 11 ani, când l-a urmărit pe Franco Cortese animând cei 12 cilindri ai Ferrariului 125 S pe circuitul Caracalla, în cadrul Marelui Premiu al Romei din 1947.

Cortese, 1947, Piacenza (via)

Din acest punct şi până când Fabrizio achiziţionează primul Ferrari – chiar exemplarul care a devenit cea mai scumpă maşină din lume – au trecut 18 ani, timp în care domnul Violati învaţă să se distreze cu scuterele Vespa, apoi trece la patru roţi, stăpânind din ce în ce mai bine maşinuţele lui Carlo Abarth.

Cu doi ani înainte de achiziţia primului Ferrari, Violati petrece şase luni în spital, după un accident urât cu un Abarth 750 – moment în care familia îi sugerează să renunţe la motorsport. Desigur, în acele vremuri nu exista termenul de sugestie, aşa că „interzice” sună mai veridic.

Atunci când părinţii îţi interzic să alergi cu maşini, iar tu cumperi un Ferrari de competiţie în care a şi murit un pilot, este destul de greu să-ţi explici gestul, oricât de înţelegători ar fi părinţii tăi. Aşa că Fabrizio a preferat să-l ţină ascuns şi să-l conducă noaptea, când toată lumea dormea.  

Primul companion al lui 250 GT a ajuns nouă ani mai târziu, în 1974. Era un alt 250 GT. Acesta din urmă a fost urmat de un al treilea 250 SWB Competizione. În 1984, Enzo Ferrari i-a cerut să formeze şi să conducă clubul Ferrari din Italia, permiţându-i apoi, în 1989, să folosească şi denumirea de Maranello Rosso pentru muzeul-tribut adus brandului Ferrari. De-a lungul timpului acolo s-au adunat 65 de modele fascinante. Nu toate sunt 250-ul şi nu toate sunt Ferrari – 40 dintre exponate sunt semnate Abarth.

Până să stea în muzeu, unele dintre maşini au fost folosite în scopul în care au fost construite: Violati a devenit, în 1985, campion al raliului European FIA Historic,  iar în 1989 a câştigat Targa Florio Autostoriche.

Maşina lui Vilato, pregătit de acţiune (via)

Este greu să spui că omul acesta a iubit Ferrari mai mult decât oricine altcineva, însă este irefutabil faptul că legătura cu Ferrari a fost una pe care doar moartea a rupt-o. În momentul părăsirii acestei lumi, Fabrizio era proprietarul de Ferrari 250 cu cea mai lungă perioadă de posesie – 45 de ani.

Probabil că să faci o asemenea maşină, de la zero, urmând planurile iniţiale, nu te costă mai mult de 1.000.000 de euro. Probabil. Restul? Restul este istorie. Şi pasiune. Iar acestea din urmă merită toţi banii.