Aceeași mașină, alt istoric. O Skoda Octavia de vânzare pe două site-uri

Publicat: 15 01. 2020, 12:16
Actualizat: 15 01. 2020, 12:17

Atenție mare ce cumpărați, din țară sau de peste hotare! Un posesor de Skoda Octavia încearcă să vândă aceeași mașină prin două anunțuri. Și nu ar fi nimic neobișnuit, dacă mașina nu ar avea un istoric complet diferit în cele două descrieri.

Galerie foto

Site-ul Autoblog.md demaschează, cu ajutorul unui bărbat interesat să cumpere o mașină, un vânzător de Skoda Octavia, care minte într-unul dintre anunțurile prin care încearcă să-și promoveze sedanul. Vânzătorul a publicat două anunțuri de vânzare pe același site, 999.md, la distanță de 11 zile.

În primul anunț, publicat pe 2 ianuarie, mașina este fotografiată într-o parcare din Chișinău, iar la descriere, la rubrica “Distanța parcursă”, scria 245.800 km. Unsprezece zile mai târziu, a apărut online un anunț cu aceeași Skoda Octavia, proaspăt spălată, fotografiată chiar lângă o spălătorie auto. În cel de-al doilea anunț, vânzătorul trece la rubrica “Distanța parcursă” doar 146.200 de kilometri, cu 100.000 de kilometri mai puțin decât în primul.

Proprietarul descrie mașina ca fiind într-o stare excelentă, ca și cum ar fi nouă și spune că acceptă verificări. Acesta a schimbat datele din cel de-al doilea anunț după ce subiectul a făcut valuri în mediul online.