Un microbuz în care se aflau nouă oameni a căzut, luni dimineaţa, în râul Dâmboviţa, la intersecţia Splaiul Dudescu cu Şoseaua de Centură a Capitalei. Trei persoane, printre care o fetiţă de opt ani, au murit, potrivit ISU Bucureşti-Ilfov.
Şase persoane au reuşit să iasă singure din apă până la sosirea pompierilor, alte trei fiind extrase de salvamari, două fiind încarcerate, iar una a fost găsită la aproximativ 50 de metri de maşină, în apă. Medicii au aplicat manevre de resuscitare, însă toţi cei trei răniţi, printre care o fetiţă de opt ani, au fost declaraţi decedaţi, informează ISU.
Potrivit sursei citate, trei victime au fost transportate de ambulanţele SMURD la spitalele Bagdasar Arseni, Sfântul Pantelimon şi Sfântul Ioan. O altă persoană nu a avut nevoie de internare.