Accident stupid după o șicanare în trafic. VIDEO

Autor: David Andrei 04 nov. 2020 Știri auto

Un accident stupid a avut loc în urma unei șicanări în trafic. Camerele de bord ale celor două mașini au surprins momentul.

GALERIE FOTO

Incidentul ar fi putut avea consecințe mult mai grave. Camera de bord cu care este echipată Tesla Model 3, dar și camera aflată la bordul SUV-ului Subaru au surprins momentul. Imaginile le-au fost suficiente polițiștilor pentru a afla circumstanțele în care s-a produs accidentul și pentru a decide care sunt vinovații în acest caz.

În mod normal, cel care a lovit din spate este vinovat. Dar de această dată, montajul arată clar cum șoferul de Subaru, Brian Frey, a frânat brutal în fața celui aflat la volanul unei Tesla, Ken Woodard. L-a forțat și pe acesta să frâneze, dar reacția lui Ken nu a fost suficient de rapidă. Așa că Tesla lui a lovit în ușa portbagajului SUV-ului japonez. Șoferul SUV-ului a pierdut controlul și a ajuns în afara carosabilului, revenind imediat pe asfalt.

Cei doi șoferi implicați le-au spus polițiștilor două povești total diferite. Filmarea a fost însă, concludentă. Imaginile urmărite de polițiști arată ce s-a întâmplat înainte de accident. Cu doar câteva secunde înainte, Woodard fusese forțat să iasă de pe asfalt pentru a evita atacul Frey, furios că acesta și un alt șofer se deplasau în fața sa cu o viteză mai mica decât a sa.

Șicanare în trafic și accident. Mașină folosită pe post de armă

Oamenii legii îi avertizează pe șoferi: “Chiar dacă cineva te șicanează în trafic, nu e în regulă să încerci să-l omori! Asemenea comportament poate produce decesul persoanelor implicate! Practic, îți folosești mașina pe post de armă încărcată!”

După șicanarea în trafic soldată cu accident, șoferul de SUV, Brian Frey, a fost amendat pentru conducere agresivă. Nici persoană nu a fost rănită.

Cel aflat la volanul mașinii electrice, Ken Woodard, ieșise din casă pentru prima dată în două săptămâni. Acesta fusese infectat cu COVID-19 și se afla în drum spre un laborator de analize pentru a face încă un test, sperând că acesta va ieși negativ: “Am fost scuturat destul de serios”, povestește Ken.

VIDEO:


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide