Accident pe DN2 – E85 („Drumul Morții”). Investițiile în anvelope premium și frâne au salvat o viață – VIDEO

Autor: Marius Vișan 20 iul. 2023 Știri auto

Un scuterist și-a văzut moartea cu ochii după ce a fost lovit de o mașină care circula regulamentar pe drumul european E85.

S-a întâmplat pe DN2 – E85, supranumit „Drumul Morții”, în data de 14 iulie 2023. Incidentul rutier a avut loc pe o porțiune de drum din municipiul Adjud, pe sensul de mers către Bacău. Din fericire, bărbatul de pe scuter a scăpat doar cu câteva zgârieturi.

Din imagini se poate vedea clar cum bărbatul cu scuterul electric virează brusc stânga și intră direct în fața autoturismului. Atenția celui de la volan au făcut ca acest accident de circulație să nu se transforme într-o tragedie.

Un scuterist a fost trântit la pământ pe DN2 – E85

Dacă ne uităm pe imagini ne vom da seama că scuteristul este vinovat pentru producerea acestui incident. Se observă că mașina din care se filmează circula regulamentar, iar bărbatul de pe scuter intră în fața ei. Persoana aflată la volan deja începuse să frâneze așa că impactul nu a avut loc la viteza foarte mare, cu toate acestea scuteristul a fost trântit la pământ.

Mai multe persoane care se aflau în zonă au intervenit pentru a-l ajuta pe bărbatul prăbușit pe asfalt. Spre finalul clipului, un alt bărbat mută scuterul electric de pe mijlocul șoselei.

„Accident DN2 provocat vineri, 14 iulie, în dreptul firmei Tehnostrade din Adjud, sensul spre Bacău. Domnul cu scuterul electric nu are asigurare și nu dă semne ca ar vrea să plătească daunele mașinii, bara față și capota mașinii ușor zgâriate/îndoite. El s-a ales cu tricoul zgâriat. Investițiile în anvelope premium și frâne au salvat o viață. Ce părere aveți? Ar trebui sp plătească sau nu?”  întreabă pe Facebook persoana care a distribuit imaginile.

Obligații în caz de accident

Legea spune că șoferul vehiculului implicat într-un accident de circulație de pe urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale, ori a sănătății unei persoane, constituie o faptă prevăzută de legea penală, și este obligat să oprească, să anunțe imediat Poliția, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului și să nu părăsească locul faptei.

De asemenea, până la venirea Poliției, nu se recomandă schimbarea poziției vehiculelor ori a obiectelor rămase la locul faptei, care provin din accident decât atât cât se impune pentru evitarea agravării consecințelor accidentului.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Facebook / Accidente rutiere Romania - Camelia Elena Andronache


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide