Accident GRAV pe autostradă A3, din cauza poleiului
Opt maşini au fost implicate într-o coliziune în lanţ, joi dimineaţa, pe Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, în zona localităţii Brazi, unde este polei pe carosabil, potrivit Infotrafic.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că pe Autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti, la kilometrul 55, în zona localităţii Brazi, judeţul Prahova, s-au produs coliziuni între 8 autovehicule, din cauza poleiului depus pe carosabil.
În urma impactului, o persoană a suferit leziuni uşoare.
Traficul rutier este blocat pe sensul de mers spre Ploieşti, însă se deviază la kilometrul 43, în zona localităţii Gherghiţa.