Tentativa unui șofer clujean de a își încărca mașina electrică la o stație din oraș s-a transformat într-o adevărată poveste de groază, totul finalizandu-se cu o amenda și cu demontarea mașinii pe bucăți. Toată întâmplarea a fost povestită de șofer pe rețelele de socializare, acesta încercând să găsească și alti posesori de mașini electrice care să fi trecut prin situații similare.
La volanul unui Volkswagen e-Up, șoferul a decis să își încarce automobilul la o stație Fast din oraș pentru a se putea plimba puțin prin centru. “L-am pornit, am plecat, iar după cinci minute s-a deconectat, fapt pentru care m-am întors și am refăcut pașii” povestește acesta. Lucrurile nu au mers însă prea bine, clujeanul reușind să blocheze CCS-ul. Au urmat mai multe încercări de a deconecta mașina de la stație, inclusiv apăsarea unui buton roșu care în mod normal ar fi avut rolul de a reseta stația de încărcare. Niciun rezultat, însă!
Fiind și o zi de duminică și nereusind să ia legătura cu nimeni de la stația de încărcare, ardeleanul a decis în cele din urmă să lase mașina “mufată” în stația de încărcare și să aștepte prima zi a săptămânii. Ba chiar a avut și puterea să glumească că “poate va primi și o amendă de parcare până va veni service-ul”. Ceea ce s-a și întâmplat în cele din urmă, șoferul primind vestea amenzii aproape de miezul nopții.
Lucrurile nu au mers prea bine nici luni dimineața, atunci când o echipă de service de la Audi, trimisă de Volkswagen, s-a prezentat la locul incidentului. Pentru a scoate CCS-ul, aceștia au demontat la propriu mașina, bucată cu bucată, începând de la roata din dreapta spate și de la protecții și continuând cu bornele de la bateria principală și așa mai departe. În cele din urmă, au reușit să scoată CCS-ul și să deblocheze mașina.
În final, mașina a fost ridicată de la fața locului pe o platformă, iar șoferul speră ca totul să fie inclus pe garanție, mai ales că mașina nu are nici măcar un an de când a fost cumpărată.