A treia generaţie Audi TT va fi un mini-R8 foarte sexy
Cea de-a treia generaţie a lui Audi TT urmează să apară pe piaţă la finalul anului 2013, iar cei de la Auto Express ne oferă un preview al noii maşini – VEZI AICI RANDĂRILE CU NOUL AUDI TT.
Din punct de vedere vizual, se observă o legătură strânsă de imagine cu Audi e-tron, concept care a fost prezentat la Detroit 2010. Partea frontală urmează să fie mult mai agresivă decât a actualei generaţii, fiind dominată de o imensă grilă centrală, în timp ce farurile frumos conturate sunt flancate de două fante verticale, Audi TT arătând extrem de agresiv.
Idee care se continuă şi în partea din spate, unde stopurile cu LED-uri sunt unite de o baghetă mediană, iar forma lor este continuată de cea a evacuărilor, legătura dintre ele fiind realizată prin intermediul unor fante de aerisire, tot verticale, ca în faţă.
Noul Audi TT va mai plusa cu o muchie mediană proeminentă, curbată, care pune în evidenţă jantele foarte mari, în timp ce forma plafonului plonjat aminteşte destul de clar de precedentele două generaţii. Un alt punct important este că noul TT nu riscă să se confunde sau să intre în concurenţă directă cu „vărul” de concern Porsche Cayman.
Şi asta deoarece Audi TT rămâne un coupe cu 2+2 locuri, urmând a fi construit pe platforma tehnică a noului Volkswagen Golf 7 – deci va avea motor în faţă, în timp ce tracţiunea va fi atât pe faţă, cât şi integrală. Inginerii Audi se mai laudă că noua generaţie va fi mult mai uşoară, iar manevrabilitatea va fi mult mai bună.
Noul Audi TT urmează să apară la finalul anului 2013, în scurt timp după aceea urmând a fi disponibilă şi versiunea roadster, cu acoperiş textil şi doar două locuri.