A fost dezvoltat ecranul auto ce reduce distragerea atenției șoferului și oferă divertisment pasagerilor

Publicat: 22 05. 2022, 08:11

A fost dezvoltat ecranul auto cu un mod privat ce reduce distragerea atenției șoferului și oferă divertisment pasagerilor. Ecranul permite expunerea dinamică a informațiilor despre vehicul, fie într-un mod privat, fie într-un mod pe care oricine îl poate vedea. Lansarea pe piață a noului ecran de confidențialitate comutabil este planificată pentru 2024.

Cu noua tehnică, numită Switchable Privacy Display, compania de tehnologie permite pasagerilor din față să folosească conținut multimedia precum videoclipuri sau sistemul de infotainment pe ecranul auto fără a distrage atenția șoferului de la drum.

Dacă este necesar și situația traficului o permite, toți pasagerii vehiculului pot primi opțional acces la acest conținut printr-o simplă comutare.

Tehnologiile convenționale de afișare a informațiilor la bordul mașinii, care până acum au fost oferite în principal pentru pasageri, nu permit comutarea flexibilă la un mod privat.

„Vehiculele moderne devin din ce în ce mai mult smartphone-uri pe roți pentru șoferi și pasageri. Distragerea atenției șoferului este încă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere. Prin noua noastră soluție de afișare, urmărim, astfel, o experiență digitală care să minimizeze distragerea atenției”, spune Philipp von Hirschheydt, directorul ariei de activitate User Experience din cadrul Continental.

Specialiști din centrul de cercetare și dezvoltare automotive al Continental din Timișoara au fost implicați în acest proiect, lucrând în echipe internaționale pentru dezvoltarea acestei tehnologii.

Cum funcționează ecranul auto

Distribuția comutabilă a luminii face conținutul invizibil la atingerea unui buton.

Deși funcțiile de confidențialitate au fost folosite de ceva timp pentru ecranele laptopurilor, acestea nu erau potrivite și pentru utilizare în sectorul auto. Folosind modul privat, utilizatorii împiedică conținutul să fie vizualizat de către persoanele din imediata lor apropiere.

În timpul dezvoltării noii tehnologii de afișare, compania a reușit să utilizeze această tehnologie pentru prima dată pentru cerințele speciale ale vehiculului și combinarea luminii în modul de confidențialitate în așa fel încât mai puțin de 1% din emisia de lumină poate ajunge la șofer. Acest lucru nu le afectează atenția la drum.

Sursa: Continental