A făcut accident în timp ce se epila

Prin filme am mai văzut cum tipii se bărbieresc la volan cu
aparatul electric sau cum femeile se rujează pe la stopuri. Însă,
până acum, nici un scenarist nu s-a gândit la situaţia cu care s-au
confruntat recent poliţiştii din Florida.

Conform keysnews.com, o femeie, după ce i s-a ridicat dreptul
de a conduce doar cu o zi înainte, s-a urcat la volanul maşinii
sale Ford Thunderbird. Până aici, doar o infracţiune minoră. Însă
ea l-a luat ca pasager în dreapta şi pe fostul soţ – nu ne
interesează motivele. Şi, pentru că se grăbea la întâlnirea cu noul
iubit, a decis să îl lase pe ex să ţină volanul, în timp ce
ea se… epila în zona pubiană!

Ei bine, cursa lor s-a încheiat în momentul în care
Thunderbirdul, având 45 mph (adică 72 km/h), a intrat într-un
pick-up Chevrolet, rănind uşor un ocupant. În urma impactului,
Thunderbirdul a mai rulat circa o jumătate de milă, după care
fostul soţ a luat locul şoferiţei, declarând că el este
vinovat.

Numai că, surpriză, poliţiştii au demonstrat contrariul: în
accident, airbagul şoferului nu s-a declanşat, însă cel din partea
pasagerului da – iar experţii au descoperit urme ale acestuia pe
pieptul bărbatului. Corelat cu declaraţiile martorilor oculari,
verdictul a fost simplu: femeia a fost condamnată la 9 luni
sub supraveghere, maşina i-a fost confiscată, iar permisul i-a fost
suspendat pe o perioadă de 5 ani
.

Nu era mai simplu dacă îi dădea un sms noului iubit că întârzie?
Sau s-o fi gândit că sms-urile la volan sunt periculoase?!