9 reguli de care trebuie să țină cont pietonii
La fel ca șoferii, și pietonii trebuie să respecte niște reguli atunci când ies în public.
Oamenii legii au desfășurat acțiuni pentru reducerea accidentelor rutiere provocate de indisciplina pietonilor în trafic.
Polițiștii rutieri din Iași au luat în vizor pietonii care trec prin loc nepermis cât și cei care se ”aruncă” pe trecerea de pietoni fără a se asigura.
Cu această ocazie polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv. Pentru a sintetiza mai bine aceștia au făcut și o listă cu sfaturi despre cum ar trebui să circule pietoni.
9 reguli de care trebuie să țină cont pietonii
1.Traversați numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de strada! Nu traversați prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!
2.La orice traversare, opriți-vă în afara parții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou!
3.Apreciați corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și luați în calcul ca atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteza ridicat trebuie sa fiți mai prudenți!
4.Traversați perpendicular pe axul drumului, în pas vioi – drumul cel mai scurt ce reduce timpul de expunere la pericol! Dați șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare!
5.Când traversezi prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate – este responsabilitatea dumneavoastră să vă asigurați.
6.Copiii nu trebuie lăsați să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili și nu pot aprecia corect distanțele și vitezele. Nu uitați! – copiii imită comportamentul rutier al adulților.
7.Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față!
8.Respectați întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor) și nu circulați pe drumurile publice daca ați consumat alcool – posibilitatea de a fi accidentat crește semnificativ.
9.Fiți prudenți pe vreme rea sau întuneric! Pentru a fi vizibili, purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante!