Americanii trebuie să fie provocaţi ca să construiască lucruri memorabile. Au aprăut Ferrari-uri, McLaren-uri şi Lamborghini-uri care rup 300 km/h cât ai zice START. Nu e problemă că americanii nu pot şi ei, e problema că au ritmul lor. Stau ce stau şi trântesc un bolid incomparabil cu orice pe lumea asta.
Până la urmă, să pui mulţi cai pe o maşină nu e greu. Să-i faci să ajungă toţi la roată într-un echilibru bun al maselor pe punţi, aia e e treabă grea. Dodge a promis un distrugător de tot ce există maşină pe lumea asta. Şi probabil că numai Bugatti Chiron poate să facă suta la oră mai repede. 2.3 secunde e un timp devastator. Iar 0-400 de metri în 9.65 secunde cu 225 km/h viteză finală, sună la fel de violent.
Este cel mai puternic V8 construit vreodată – 840 de cai. Şi pe o maşină care poate fi omologată de stradă. V8-ul e un Hemi de 6.2 litri, iar compresorul de 2.7 litri primeşte aer răcit printr-un condiţionator, după ce e absorbit prin priza mare de pe capotă. Dodge Challenger SRT Demon cu 1050 Nm cuplu are şi un ventilator extra care răceşte compresorul după ce iei contactul.
Motorul înghite şi benzină cu cifră octanică 100. Bineînţeles că la forţele generate în motor în timpul exploziei, subansamblele (pistoane, biele etc.) au fost “întărite” ca să rămână întregi.
Puterea ajunge la roţile de aceleaşi dimensiuni, toate 4: 315 / 40 R18.
Pentru cea mai bună plecare de pe loc (launch control), maşina are un sistem de reţinere (TransBreak) prin care blochezi diferenţialul din cutie ca să nu te mişti un mm de pe loc. Din padele deblochezi diferenţialul şi toată puterea acumulată este instantaneu transmisă la roţi. În acest răstimp, compresorul se încarcă până la limită, iar admisia şi detenta sunt controlate ca să producă puterea perfectă pentru un launch control maximal. Cardanul şi diferenţialul spate sunt din oţeluri care rezistă la la 15%, respectiv 30% mai multă putere primită.
SRT Demon are şi un aşa-intitulat Drag Mode prin care nişte senzori taie cât terbuie din cuplul care ajunge la roţile spate pentru a nu pierde aderenţa. Ca să producă toată această putere, Dodge a scos aproape 100 de kg pe pe Challenger SRT Demon. Americanii nu au vorbit de preţ, însă va fi sub 100.000$ cu o garanţie de 3 ani sau 60.000 de km, respectiv 5 ani sau 100.000 de km pentru motor şi transmisie.
Şi înăuntru, Demon-ul va fi la cel mai drăcos nivel pentru cei care dau cei mai mulţi bani. O să aibă scaune ventilate, 19 difuzoare de 900 de Watti, Harman Kardon, volan încălzit, un display de 8.4 inci pentru sistemul multimedia de control şi chiar kit-uri pentru reperaţie pentru roţi. Amin!
DODGE SRT DEMON 840 DE CAI (47 POZE)