80% dintre șoferi au fost victime ale agresiunilor în trafic sub forma flash-urilor/claxoanelor
Vineri, 14 octombrie 2022, au apărut rezultatele studiului „Atitudini sociale privind riscul în trafic 2022”. Studiul prezintă comportamentele și atitudinile care favorizează încălcarea regulilor de circulație de către conducătorii auto, precum și producerea accidentelor rutiere.
Studiul s-a desfășurat în contextul în care ponderea ridicată a deceselor rutiere în România, aproape dublă față de restul Uniunii Europene, are drept cauză principală comportamentul din trafic al utilizatorilor drumului public și influența unor factori conjuncturali. În perioada 2010-2020, conducătorii auto au fost responsabili pentru 66% dintre accidentele rutiere grave.
Șoferii și efectul Muhammad Ali
Una dintre concluziile studiului este că șoferii au tendința de a observa mai clar greșelile altora și mai puțin de a-și recunoaște propriile erori în trafic, acest fenomen fiind cunoscut științific ca efectul Muhammad Ali, prin care oamenii își atribuie mai multe comportamente morale decât comportamente nedezirabile social.
Spre exemplu, 48% dintre participanții la studiu au declarat că au fost victima agresiunilor verbale în trafic, dar numai 16% au declarat că ei înșiși au avut un astfel de comportament.
Câteva din rezultatele studiului relevă că aproximativ 57% dintre cei chestionați au declarat că se simt în siguranță în trafic, cu 9% mai mulți decât în 2018, ceea ce arată o îmbunătățire a acestei percepții. 70% consideră că cea mai gravă abatere care influențează negativ siguranța rutieră este consumul de băuturi alcoolice la volan, în timp ce 9% au nominalizat agresivitatea în trafic, iar 7% depășirea limitei legale de viteză.
Comparativ cu anii trecuți, a scăzut procentul șoferilor români care au condus sub influența alcoolului sub pretextul unei distanțe mici de parcurs cu mașina.
Câteva dintre concluziile studiului
• 93% dintre șoferii români își doresc camere fixe de monitorizare pe străzi, pentru reducerea accidentelor;
• 80% dintre șoferi au declarat că au fost victime ale agresiunilor în trafic sub forma flash-urilor/claxoanelor;
• 80% dintre cei chestionați consideră că șoferii mijloacelor de transport în comun sunt cei mai responsabili în trafic și 70% consideră că cei mai puțin responsabili sunt utilizatorii de trotinete;
• 58% dintre șoferi declară că probabil vor depăși viteza legală dacă se angajează într-o depășire;
• 70% consideră că cea mai gravă abatere care influențează negativ siguranța rutieră este consumul de băuturi alcoolice la volan.
Studiul „Atitudini sociale privind riscul în trafic 2022” a fost realizat de Poliția Română și Ursus Breweries.