8 Aprilie în istoria automobilistică
8 Aprilie 1910 – Los Angeles
Motordome, primul circuit oval din lume este inaugurat aproape de Playa de la Rey, California.
Circuitul era făcut din lemn, fiind pavat cu scânduri de lemn
foarte netede, avea un diametru de 1, 6 kilometri şi o înclinare a
pistei de 45 de grade. Moda
acestor circuite a înflorit în următorii ani, până în 1914 în SUA
apărând deja alte 6 astfel de circuite. Aceste adevărate velodroame
pentru maşini şi-au pierdut însă repede din farmec atunci când
suprafaţa lemnoasă s-a deteriorat devenind prea periculoase prin
prisma aşchiilor care se puteau înfige în pneuri la viteze
mari.
8 Aprilie 2005 – MG Rover,ultimul
constructor de masă britanic se prăbuşeşte în această zi, datorită
datoriilor care totalizau peste 1,7 milioane de dolari.
În urma dizolvării acestui
constructor 5.000 de angajaţi rămâneau pe drumuri. Anterior căderii, MG Rover se afla în
negocieri cu Shanghai Automotive Industry, dar condiţiile nu au
fost acceptate în faza de negocieri iniţiale.
Salvarea a venit tot de la chinezi, Nanjing fiind anunţat pe
22 Iulie 2005 ca noul proprietar al activelor rămase. Suma pentru
care MG Rover a ajuns la chinezi
a fost de 53 milioane de lire plus un depozit de 5 milioane
de dolari. Producţia la uzina Longbridge, fieful Rover a fost
reluată de abia în August
2008 la aproape 3 ani de la anunţarea falimentului.
MG Rover a avut însă o istorie destul de zbuciumată, fiind
fondat ca şi grup în anul 2000 din rămăşiţele fostului grup Rover,
vândute de către BMW unui
consorţiu format din investitori independentţi cunoscuţi ca şi
Phoenix Consortium. Cel mai bun an a fost 2001 atunci când au
produs 170.000 de maşini. În 2004 însă producţia s-a contractat la
120.000 de ani, prevestindu-se falimentul.