7
August 1938 – În această zi în Garesio, Cuneo, s-a născut
una dintre personalităţile marcante ale industriei automobilistice,
italianul Giorgetto Giugiaro. Giorgetto a avut norocul de a se
naşte într-o familie cu înclinaţii artistice, fiind îndrumat de
către tatăl său către Academia de Arte. Imediat a fost remarcat de
Dante Giacosa, designerul lui Fiat 500, care l-a adus la Fiat.
Italianul a mai trecut pe la Bertone, Ghia , până a îşi porni
propria afacere Ital Styling, precursorul Italdesign Giugiaro.
Iniţial s-a făcut remarcat
prin desenarea unor modele precum Ferrari 250 Berlinetta, Maserati
Ghibli, dar apoi în anii ’70 a introdus
liniile drepte şi suprafeţele plane, desenând prin această tehnică
prima generaţie VW Golf sau BMW M1. Lista automobilelor desenate de
Giugiaro este impresionantă, daar dintre cele foarte cunoscute
amintim, Alfa Romeo Alfasud, Brera, Alfa 159, Audi 80, Fiat Croma,
Panda, Grande Punto, Maserati Spider, Renault 19, Renault 21, Seat
Cordoba, Seat Ibiza sau Volkswagen Passat MkI. De asemenea,
Giugiaro a desenat şi camere foto pentru Nikon şi anumite
prototipuri computere pentru Apple. Toate acestea i-au adus
distincţia de „Designerul Secolului XX”.