52 de ani de la intrarea în fabricație a primului automobil Dacia 1100
Anul acesta se împlinesc 52 de ani de la intrarea în fabricație a primului automobil Dacia. Mai exact, pe data de 11 mai 1968 începea construcția primului exemplar Dacia 1100. Primele exemplare au ieșit pe poarta uzinei pe data de 3 august 1968, dar inaugurarea oficială a fabricii avea să se facă pe 20 august, în cinstea sărbătorii de 23 august din acel an.
Povestea Dacia începuse ceva mai devreme, în primele luni ale anului 1967, când a început construcția Uzinei de Autoturisme Pitești. Aceasta a fost finalizată într-un timp record, în mai puțin de un an și jumătate.
Pentru a reduce timpul între proiectare și lansarea în producția de serie a unui autoturism, autoritățile române au considerat necesară producerea unui autoturism sub licență obținută de la un producător străin. Se dorea o licență pentru un autoturism din clasa medie cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 1.000 și 1.300 cmcc și să se producă între 40.000 și 50.000 automobile pe an.
La licitație au participat Renault, Peugeot, Fiat, Alfa Romeo și Austin. De asemenea, s-au testat următoarele modele: Renault 10, Peugeot 204, Fiat 1100D, Alfa Romeo 1300, Austin. Însă, după vizita istorică a președintelui francez Charles de Gaulle în România din 1966, s-a luat decizia la nivel de partid ca uzina Dacia să producă autoturisme sub licență Renault.
Din cauza unor motive tehnice și economice, oferta companiei Renault pentru modelul Renault 12 a fost retrasă. Modelul era încă în faza de teste, iar producția trebuia să înceapă în Franța în a doua jumătate a anului 1969. Renault a permis părții române să înceapă asamblarea mai devreme a unui model intermediar până când Renault 12 să fie pregătit pentru producție. La început a fost ales modelul Renault 16, dar în cele din urmă s-a optat pentru asamblarea modelului Renault 8.
Primele vehicule de preserie Dacia 1100 au ieșit de pe linia de montaj din Colibași în data de 3 august 1968 și, oficial, fabrica a fost inaugurată pe 20 august 1968, înaintea sărbătorii de 23 august.
Berlina cu motor spate de 1.100 de centimetri cubi și 43 de cai putere a fost produsă până în 1972, în paralel cu 1300, în peste 37.000 de exemplare. A existat si o versiune sport a Daciei 1100, 1100 S, cu patru faruri, în loc de două, după modelul Renault 8 Gordini.
Citește și…
Cea mai scumpă şi cea mai ieftină Dacia 1100 aflate la vânzare în România