5 vechituri care sunt considerate și astăzi mașini de lux și care costă mai puțin decât o Dacia Logan nouă
Le-am putea numi simplu “vechituri”. Dar chiar și în ziua de azi, când au vârste venerabile, pot fi considerate mașini de lux. Am ales 5 dintre ele. Și toate costă mai puțin decât o Dacia Logan nouă.
Mercedes-Benz Clasa S W221
Mercedes-Benz a prezentat generația W221 în 2005 la Salonul Auto de la Frankfurt. Limuzina avea să devină, în scurt timp, de cele mai multe ori blindată, preferata șefilor de stat.
Modelul era echipat standard cu ESP și cu sistem de frânare automată de urgență. Tot standard era sistemul Comand cu ecran tactil de 8 inci, care permitea controlul mai multor funcții. Suspensia inovatoare Active Body Control era opțională. Versiunea AMG avea încă motorul V12 de 6.0 litri, înlocuit ulterior de V8-ul de 4.0 litri.
Pe autovit.ro, modele ale acestei generații pot fi achiziționate cu sume începând de la 6.500 de euro.
BMW Seria 6 E63/E64
BMW Seria 6 a revenit în forță în 2003, după o pauză de 14 ani. Șapte ani a rămas în producție noua generație, disponibilă în versiune coupe și cabrio. Venit pe lume ca un model controversat, Seria 6 a rămas totuși o referință în segment. Versiunea M a primit motorul V10.
Astăzi, pe site-urile de profil, acea generație poate fi achiziționată la preț de Logan bine echipat. În 11.300 de euro, de exemplu, viitorul posesor de Seria 6 primește un motor de 3.0 litri, 258 de cai putere, o transmisie automată, tracțiune spate, navigație și scaune sport încălzite, îmbrăcate în piele. O trapă panoramică, navigație și keyless go sunt, de asemenea, pe listă.
Mașini de lux ca Jaguar la preț de Dacia Logan nouă
Jaguar XF X250
Jaguar XF a fost prezentat oficial în toamna anului 2007, când englezii l-au expus la Frankfurt. A venit să înlocuiască în gama constructorului britanic premium modelul S-Type. Desenat de celebrul Ian Callum, XF avea la bază o platformă de proveniență Ford, iar în gamă se regăseau mai multe motoare Ford. Unitățile pe benzină V6 de 3.0 litri și V8 de 4,2, respectiv 5.0 litri purtau însă, semnătura Jaguar.
Astăzi, pe autovit, modelul poate fi achiziționat cu prețuri începând cu 6.000 de euro. Este sumă trecută în contul unei versiuni diesel cu 207 cai putere, care se apropie de 300.000 de kilometri. Are padele pe volan, tapițerie din piele și navigație.
Volvo S60 II
Cea de-a doua generație Volvo S60 a intrat în producție la uzina companiei din Gent, Belgia, în mai 2010, după debutul oficial la Salonul Auto de la Geneva. Avea un logo nou, avea lumini de zi LED, iar gama de motorizare includea patru unități pe benzină și trei unități diesel. Suedezii au oferit în echiparea de bază sistemul City Safety cu funcție de recunoaștere a pietonilor.
Pe autovit.ro, un astfel de model, cu doar 129.000 de kilometri la bord și echipare bună, se vinde cu 7.900 de euro. Are motor diesel, 163 de cai putere și transmisie manuală. Se regăsesc pe lista de dotări navigația, un sistem Volvo Premium Sound și tapițeria din piele.
Audi A8 Typ 4E
Audi A8 Typ 4E este cea de-a doua generație a limuzinei constructorului din Ingolstadt. Era primul Audi cu suspensie adaptivă cu reglaj individual pe fiecare dintre cele patru roți și primul cu sistem de navigație cu hărți pe DVD. Nemții i-au mai trecut în cont o premieră: o funcție de identificare a șoferului. Gama de motorizare cuprindea unități V6, V8, V10 și vârful de gamă W12.
Astăzi, un A8 Typ 4E din 2007, cu 200.000 de kilometri la bord, se poate achiziționa cu 7.000 de euro. Are motor diesel de 3.0 litri, transmisie automată, navigație, aer condiționat pe patru zone și suspensie adaptivă.