5 Martie în istoria automobilistică

Publicat: 05 03. 2010, 00:46

5 Martie 1875 – Autorităţile din Statul
Wisconsin oferă un premiu de 10.000 de dolari oricui va putea
inventa un substituent la animalele de povară pentru transportul
oamenilor şi mărfurilor. Teoretic această dată marchează cursa
oficială a omului spre motorizare. Primul care a reacţionat a fost
George Selden, care în 1879 a creat primul motor cu combustie. În
1887 Ransom Eli Olds, fondatorul Oldsmobile, a creat primul său
automobil cu aburi.

Fraţii Frank şi
Charles Duryea au condus primul automobil producţie proprie în 1893
şi în 1896 au reuşit să vândă 13 exemplare. În 1894 Elwood Haynes
susţine că a produs primul automobil
„real” şi că lui i se cuvine premiul oferit. Premiul nu a fost
acordat, pentru că practic toţi şi-au adus contribuţia lor în
industria automobilistică, dar alternativele nu au fost viabile.
Cel care a câştigat a fost însă George Selden care a reuşit să îşi
patenteze motorul în 1895, şi fiecare constructor trebuia să îi
plătească un procent din profit ca drepturi de autor. Legal Selden
este inventatorul conceptului de automobil, dar acest statut a fost
contestat de industriaşii vremii, cel mai vehement fiind Henry
Ford.


5 Martie
1929
– Salonul de la
Los Angeles este mistuit de flăcări, scriindu-se unul dintre cele
mai triste episoade din istoria expoziţiilor automobilistice. În
acea perioadă la Saloanele etalau ultimele progrese ale tehnicii,
indiferent că erau automobile sau avioane. Iar dezastrul a pornit
tocmai de la un avion expus care a suferit un scurtcircuit, focul
cuprinzând întregul complex. Pagubele au fost de 1 milion de
dolari, în acel incendiu fiind distruse 320 de maşini printre care
şi modelul unicat Auburn Cabin Speedster.

Tot în aceeaşi
zi, dar fără legătură cu evenimentele de la Los Angeles a trecut în
nefiinţă şi David Dunbar Buick, un inventator scoţian, care a
emigrat în Statele Unite, ajungând în Detroit. După cum bine
intuiţi el este cel care fondat compania Buick. David Dunbar Buick
s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani.


5 Martie
2008
– La Salonul de
la Geneva 2008, Ford prezintă oficial noua generaţie Ford Fiesta,
automobilul care ducea la rang de artă curentul Kinetic. Producţia
europeană a noii Fiesta a început în toamna acelui an la uzina din
Spania. Această versiune de Fiesta este prima globală fiind oferită
şi clienţilor americani cu specificaţii aproape
identice.