5 greșeli pe care le fac cei care încearcă să-și vândă mașina rulată pe autovit sau pe olx

Publicat: 10 02. 2021, 09:00
Actualizat: 10 02. 2021, 09:08

“Am pus anunț pe autovit și pe olx în urmă cu două luni și încă nu m-a sunat nimeni!” Așa se plâng mulți dintre cei care încearcă să-și vândă mașina rulată pe site-uri de profil. Dar ce fac greșit acești vânzători?

GALERIE FOTO

Cine vrea să-și vândă mașina rulată are șanse mari să scape de ea dacă pun un anunț pe autovit sau pe olx. Dar sunt mașini care rămân acolo cu lunile. Ce greșesc, de fapt, acești vânzători?

Poze proaste

Sunt multe poze proaste pe site-urile de profil. Sunt imagini fără sharf, din care nu se înțelege nimic. Ajung uneori pe autovit și olx și fotografii cu susu-n jos, pentru că vânzătorul a omis să dea click pe “Rotate” înainte de a le încărca.

Nici pozele făcute pe întuneric, în parcări aglomerate sau în care mașina este murdară nu vor fi în avantajul vehiculului scos la vânzare.

Poze prea bune

Nici pozele prea bune nu sunt… bune. Cei care le vizionează ajung să creadă că cel care încearcă să-și vândă mașina rulată face asta constant. Dacă imaginile arată ca acelea care se regăsesc în mapa de presă a constructorilor auto, ceva e în neregulă.

Astfel de poze ascund cu finețe defecte vizibile. La întâlnirea cu vânzătorul, cumpărătorul ar putea constata că realitatea este departe de ceea ce a văzut în fotografiile publicate în anunț.

Mulți dintre cei care încearcă să-și vândă mașina pe autovit sau olx o supraestimează

Preț peste media pieței

Ești convins că mașina ta este peste media pieței. Dar cei care cumpără nu știu asta. De cele mai multe ori, cei care caută să cumpere o mașină vor selecta opțiunea de afișare “Preț crescător”. Așa că dacă mașina pe care încerci să o vinzi este printre cele mai scumpe, s-ar putea ca nimeni să nu “răsfoiască” site-ul până la ea și să se oprească la cele mai accesibile versiuni disponibile.

Descrieri superficiale

“66.000 km. Full fără piele”. Este tiparul de descriere superficială care dă de bănuit. Cu cât este mai detaliată descrierea, cu atât este mai credibilă. Cei care vor să-și vândă mașina rulată ar face bine să menționeze și revizii, și componete importante înlocuite, iar atunci când sunt contactați, să furnizeze aceleași informații.

Un utilizator cu multe anunțuri

Ghicitoare: Cum se numește un utilizator cu multe anunțuri pe autovit sau pe olx? Evident, samsar. Dacă aceeași persoană are în același timp la vânzare două, trei sau chiar mai multe mașini, este clar ceva necurat la mijloc. Astfel de persoane ar trebui evitate.

În cazul în care devii dezinteresat de mașina pentru care l-ai sunat și îți propune o alta, ai face bine să o refuzi și pe aceasta.