4 jocuri auto pe care să le joci cât timp stai în izolare acasă
Epidemia de coronavirus și restricțiile de circulație în vigoare fac ca multe mașini să adune acum praf în parcări. Pentru cei care sunt pasionați de condus, acestea sunt vremuri triste. Din fericire, chiar dacă nu poți ieși din casă, asta nu înseamnă că nu poți cutreiera străzile sau circuitele de curse, în mediul virtual, desigur. Iată patru jocuri auto pe care să le joci cât timp stai în izolare acasă.
Desigur, sunt multe alte jocuri bune pentru pasionații de conducere, iar unele au și o comunitate online foarte puternică în spate. Este, spre exemplu, cazul simulatorului de curse Assetto Corsa, care este platforma folosită pentru cursele virtuale ale Racing Leagur România.
Jocuri auto: Gran Turismo Sport pe PS4
Gran Turismo Sport a fost lansat în 2017, dar rămâne unul dintre cele mai bune jocuri auto pentru PlayStation. Dezvoltatorii au ușurat sarcina șoferilor, care pot înainta mai repede în carieră decât o făceau în jocurile anterioare ale francizei Gran Turismo. Cursele se pot desfășura live, împotriva altor jucători din comunitatea PlayStation Live, sau cu prietenii în grupuri mici pe circuitele virtuale.
GT Sport oferă o grafică foarte realistă, dar și o fizică pe măsură, una dintre cele mai bune disponibile pentru console. Nivelul de dificultate poate fi variat prin dezactivarea diverselor sisteme de asistență ale mașinilor. Chiar dacă se poate juca folosind controllerul, recomandăm achiziționarea unui volan cu force feedback, care va face experiența de conducere mult mai apropiată de realitate.
Forza Horizon 4 pe XBox One și PC
Jocul dezvoltat de Microsoft oferă o lume deschisă și posibilitatea de a o explora în voie la volanul mașinii. Grafica excepțională și experiența de conducere realistă fac din Forza Horizon 4 unul dintre cele mai bune jocuri pentru pasionații de mașini.
Jocul îți permite să-ți testezi abilitățile de pilot la volanul unor supercaruri sau să capeți experiență participând la diverse evenimente. Ceea ce e interesant este că joci împotriva unor jucători reali, nu împotriva boților, ca în alte jocuri de acest gen. Cele mai bune rezultate sunt răsplătite cu credite care pot fi folosite pentru deblocarea unor mașini noi sau a unor misiuni ascunse.
Jocuri auto: F1 2019
Sezonul de Formula 1 a fost supendat, dar asta nu înseamnă că nu poți trăi aventura F1 acasă. Jocul recreează virtual sezonul trecut de Formula 1, cu toate echipele, toți piloții și circuitele din campionat. Include chiar și un mod „carieră” care pentru prima oară oferă în program și Formula 2. Chiar dacă acțiunea pare simplă, trebuie spus că oponenții virtuali au un stil de conducere foarte agresiv, ceea ce face ca depășirile să fie destul de dificile.
Există și un mod multiplayer online, acesta permițând jucătorilor să-și măsoare abilitățile de pilot de Formula 1 în grupuri de până la 20 de oameni. Modul clasic este, de departe, cel mai interesant, pentru că-ți permite să intri în pielea unor piloți celebri, ca Ayrton Senna sau Alain Prost și să concurezi în curse istorice ale carierei acestora.
Vechi, dar bun: Need for Speed Underground 2
Nu este chiar un simulator auto, dar chiar și după 16 ani acest joc mai poate fascina pasionații. Posibilitățile aproape nelimitate de tuning și personalizare a mașinilor, precum și lumile virtuale cu sute de kilometri de șosele sunt punctele de atracție ale acestui joc. Comportamentul de rulare al mașinilor nu este însă foarte realist, din acest punct de vedere apropiindu-se de feelingul unui joc arcade.
Partea bună este că vei avea un control foarte bun al mașinii chiar și cu o îndemânare discutabilă la volan. Unde altundeva vei mai putea rula pe străzile unui oraș cu 300 km/h într-o mașină extrem de sofisticată, și asta de parcă ar fi cel mai simplu lucru din lume?
Desigur, sunt multe alte jocuri bune pentru pasionații de conducere, iar unele au și o comunitate online foarte puternică în spate. Este, spre exemplu, cazul simulatorului de curse Assetto Corsa, care este platforma folosită pentru cursele virtuale ale Racing Leagur România.