300 de maşini vândute de Ferrari în China

Publicat: 07 01. 2011, 09:45

Dacă se adaugă şi cifrele de vânzări pentru Hong Kong şi Taiwan
– echivalentul zonei China cea mare -, China devine una dintre
primele cinci pieţe internaţionale pentru Ferrari, un rezultat
extraordinar având în vedere faptul că reţeaua a fost deschisă
oficial de doar şase ani.

2010 este un an istoric pentru Ferrari în China
nu doar datorită recordului de vânzări, dar şi pentru că
cel de-al 999-lea client va fi în centrul atenţiei în cadrul unei
festivităţi speciale organizate în Shanghai
pe data de 14
ianuarie. Numărul este de bun augur mai ales că în China cifra 9
este considerată norocoasă şi reprezintă longevitatea.

Succesul Ferrari în China este rezultatul
atenţiei pe care compania a acordat-o pieţei în ultimii ani,
culminând în 2010, cu introducerea unor iniţiative adaptate
acesteia. Structura oficială a reţelei a fost consolidată şi noi
parteneri au fost selectaţi pentru a creşte numărul de
reprezentanţe de la nivelul actual de 10, cu deschiderea altora
într-un număr de diferite oraşe în următoarele câteva luni.
În 2011 vom vedea, de asemenea, primul Campionat Asiatic de
Ferrari Challenge, în seria de curse single-make
.

Angajamentul luat de Ferrari faţă de această piaţă strategică a
fost evidenţiat prin expunerea vehiculului experimental HY-KERS, în
pavilionul Italian al Expoziţiei Internaţionale de la Shanghai
precum şi prin lansarea modelului 599 GTO la Beijing Auto Show,
China fiind locul ales pentru prezentarea modelului în premieră
mondială.
De asemenea, o serie de activităţi culturale au accentuat şi ele
puternicele legături dintre Ferrari şi China, cum ar fi, de
exemplu, programul de burse dedicat studenţilor de la Facultatea de
Inginerie Auto a Universităţii Tsinghua. După terminarea studiilor
la Politecnico di Milano, studenţii au efectuat un stagiu la
fabrica Ferrari de la Maranello. Programul va continua şi în 2011,
acesta beneficiind de finanţare şi datorită altor parteneriate
culturale precum cel cu artistul chinez Lu Hao care a creat un
model special de 599 GTB, pictând maşina printr-o tehnică specială
care reproducea efectul porţelanului Ge Kin din dinastia Song.
Modelul a fost vândut la o licitaţie în Beijing.