28 Iulie în istoria automobilistică

Autor: Andrei Cosmin Iordache 28 iul. 2010 Știri auto
28 Iulie în istoria automobilistică

28 Iulie 1998 – În această zi Volkswagen preia
de la Vickers în mod oficial marca Bentley. Germanii au fost foarte
aproape să monopolizeze segmentul de superlux, având în plan să
preia la pachet şi Rolls-Royce, cele două mărci având la acea vreme
acţionari comuni şi soluţii tehnice înrudite. Din cauza faptului că
licenţa mărcii Rolls-Royce aparţinea însă companiei Rolls-Royce
plc, divizia aeronautică, care avea strânse legături de colaborare
cu BMW, tot prin prisma industriei aparatelor de zbor, această
marcă a fost concesionată către BMW.

Pentru că nici
una dintre mărci nu avea la acea perioadă capacitatea de a se
descurca fără contribuţia tehnică a celeilalte s-a ajuns la un
acord ca Volkswagen AG să fabrice atât Bentley cât şi Rolls-Royce
până la sfârşitul lui 2002, urmând ca din 1 ianuarie 2003, doar BMW
să aibă dreptul de a fabrica automobile Rolls-Royce. Volkswagen a
primit de la BMW doar o compensaţie de 40 milioane de lire sterline
pentru această complicată tranzacţie.

Revenind la
Bentley, Volkswagen a cumpărat această marcă cu 430 milioane de
lire şi a investit în modernizarea uzinei din Crewe încă 500
milioane de lire în acel an. Din 2003, atunci când Rolls-Royce a
revenit BMW şi Volkswagen a schimbat macazul la Bentley creând
Bentley Continental GT, un coupe de mari dimensiuni care împărţea
prea puţine cu trecutul.

Se spune că de
la achiziţie şi până în prezent Volkswagen a investit peste 2
miliarde de dolari în Bentley. Deşi afacerile au mers bine spre
foarte bine în cei zece ani, în 2009 afectată de criză marca
Bentley nu s-a mai dovedit profitabilă, având pierderi de 194
milioane euro, datorită scăderii dramatice a cererii.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide