26 de ani de la moartea lui Ayrton Senna. 5 lucruri pe care nu le știai despre marele campion

Autor: Elena Luchian 01 mai 2020 Știri auto

26 de ani au trecut de la moartea lui Ayrton Senna. Pe 1 mai 1994 la Imola, monopostul Williams pilotat de brazilian a ieșit în decor și s-a oprit în parapetul din virajul Tamburello. Avea peste 200 km/h.

GALERIE FOTO

Trei titluri mondiale, 35 de victorii în Formula 1 și 49 de starturi din pole position. Sunt cifrele carierei lui Senna. Dar care sunt lucrurile mai puțin știute despre marele campion?

  • În 1992, în timpul calificărilor pentru Marele Premiu al Belgiei, când Erik Comas a fost implicat într-un accident serios, Ayrtonn Senna a tras pe dreapta, a alergat la monopostul lui Comas, a oprit motorul și i-a ținut capul drept pentru a-l ajuta să respire, până la sosirea personalului medical. “Da, probabil că gestul lui Senna mi-a salvat viața”, avea să povestească Erik.
  • În 1993, a decis să se retragă din Formula 1 și a plecat în Statele Unite, acolo unde a testat o mașină de Indy Car. A revenit asupra deciziei și a revenit în Marele Circ, semnând un contract pe un an cu McLaren, care, începând cu acel sezon, primea motoare Ford.
  • Senna a vorbit la telefon cu marele rival Alain Prost înaintea cursei. Moartea lui Roland Ratzenberger îl șocase. I-a spus pilotului francez că, pur și simplu, îi este frică să concureze. Participarea sa la Marele Premiu al Italiei a fost sub semnul întrebării până în ultimul moment.
  • Pe 1 mai 1994, Senna a fost dus de urgență cu elicopterul la spitalul Maggiore din Bologna. Asistentele au descoperit, într-una dintre mânecile combinezonului, steagul Austriei. Era un tribut adus lui Ratzenberger, pilotul austriac care își pierduse viața pe circuit cu o zi înainte. Senna intenționa să fluture acel steag la finalul cursei.
  • Pe piatra funerară a lui brazilianului, din cimitirul Morumbi din Sao Paolo, este scris “Nimic nu mă poate ține departe de dragostea lui Dumnezeu”.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide