25 iunie în istoria automobilistică
25 iunie 1964 – În această zi s-a născut în
Londra John Paul Herbert, pilot englez care a activat mult timp în
Formula 1. Deşi a adunat 165 de curse în Marele Circ, pilotul
englez nu s-a remarcat aici decât prin experienţa bogată, nu
neapărat prin victorii având în palmares doar trei triumfuri. În
schimb acesta a reuşit să aducă prima şi singura victorie a unui
constructor japonez în cursa de 24 de ore de la Le Mans.
Victoria
istorică a survenit tot în Iunie cu doar câteva zile înainte ca
Herbert să împlinească 27 de ani. Astfel în 1991, pilotând un model
Mazda 787B, englezul a reuşit să parcurgă într-o zi şi o noapte 362
de tururi, devansând chiar armada britanică Jaguar, care a ocupat
următoarele trei poziţii.
Bolidul folosit, Mazda 787B, avea un motor Wankel R26B de 2.6 litri
care dezvolta 700 CP la o 9.000 rpm.
Victoria este cu atât mai importantă pentru Mazda încât au
fost primi şi singurii care au participat la Le Mans cu un motor
rotativ.
În 2009 Johnny
Herbert a pilotat un model Honda Civic în British Touring Car Championship şi
la Le Mans a mai pilotat pentru Audi Sport Uk, Team Bentley şi
Aston Martin Racing.