24 Iunie în istoria automobilistică
24 Iunie 1910
– Alfa Romeo a luat oficial naştere pe data de 24 Iunie
1910 în Milano. În acel an un grup de investitori au preluat
Societa Italiana Automobili Darracq, divizia italiană a mărcii
franceze şi atelierele din Portello, aflate la periferia oraşului
Milano. A fost astfel înfiinţată
Anonima Lombarda Fabbrica Automobili. Ca siglă noua entitate
a preluat simbolurile oraşului Milano, crucea roşie şi şarpele,
însemn al familiei Visconti, întemeietorii oraşului italian.
Primul model produs a fost 24
HP, un automobil foarte interesant prin soluţiile tehnice pe care
le folosea la acea vreme şi performanţe. Succesul a fost însă
moderat pentru că Primul Război Mondial a izbucnit şi resursele au devenit tot
mai limitate. Profitând de
situaţia grea a companiei inginerul
Nicola Romeo a cumpărat-o pe data de 2 Decembrie 1915,
luând astfel naştere Alfa Romeo. Au urmat apoi mulţi ani de
excelenţă a stilului, a ingineriei dar şi foarte multe succese în
motorsport din partea Alfa Romeo, care nu ar putea încăpea într-o
singură pagină de „remember”. Vom acorda atenţie care i se cuvine
acestei mărci într-o serie de materiale dedicate şi până atunci vă
lăsăm cu imagini de colecţie din istoria mărcii.