24 Iulie în istoria automobilistică
24 Iulie
1998 – În această zi
Guvernul din Coreea de Sud
anunţă procesul de privatizare a Kia Motors Corporation, al treilea
mare producător coreean la acea vreme, care fusese însă declarat
falimentar din cauza crizei economice din Asia înregistrată la
mijlocul anilor ’90. Compania coreeană
înfiinţată în 1944 adunase până în 1997 datorii de 10 miliarde de
dolari.
Printre
companiile interesate de KIA la acea vreme au fost Hyundai, Daewoo,
Samsung Motors şi chiar Ford. Licitaţia a fost adjudecată
de Hyundai în luna Octombrie a aceluiaşi an. Sub
conducerea Hyundai, KIA a realizat un salt calitativ
mare. Ulterior, compania s-a
concentrat foarte mult pe
piaţa europeană şi în 2008 şi-a deschis un centru de design foarte
modern la Franfurt. Hyundai
a mai cedat din acţiunile KIA şi, în prezent, Hyundai deţine mai
puţin de 40% din capitalul KIA.