2024: Unde sunt amplasate radare fixe în România? CNAIR are peste 100 de camere de rovinietă
Compania Națională de Drumuri are instalate pe drumurile naționale și pe autostrăzi peste 100 de camere de rovinietă, dar acestea nu au rol de stabilire a vitezei de deplasare a autovehiculelor. Unde sunt amplasate radare fixe în România?
În județele din toată țara sunt montate peste 100 de camere de rovinietă, care monitorizează permanent traficul.
Acestea filmează numărul de înmatriculare al tuturor vehiculelor și transmite informațiile în baza de date a CNAIR.
Apoi, când e identificat un număr de înmatriculare al unui vehicul pentru care nu s-a plătit taxa de drum, este emisă o amendă.
Unde sunt amplasate radare fixe în România?
Conform datelor Poliției Rutiere, la nivel național acționează în fiecare zi, în medie, 340-350 de dispozitive radar. Acestea fie sunt montate pe autospecialele poliției, fie sunt bine-cunoscutele pistoale radar.
Însă, deocamdată nu există niciun dispozitiv fix de detectare a vitezei autovehiculelor.
Singurele dispozitive video fixe de detecție sunt cele ale Companiei Naționale de Drumuri, dar care nu sunt dotate cu sisteme de stabilire a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Unde sunt amplasate camere de rovinietă
Drumurile și localitățile unde sunt amplasate camere de rovinietă:
- Județul Arad:
- DN7 – Nădlac
- DN79 – Arad
- Nădlac II (Autostrada A1)
- Turnu
- Județul Argeș:
- DN65 A – Buzoești
- Județul Bacău:
- DN11 – Sănduleni
- DN15 – Garleni
- DN2 – Nicolae Bălcescu (cameră rovinietă dublă)
- Județul Bihor:
- DN1 – Oșorhei
- Săcuieni
- Județul Bistrița-Năsăud:
- DN17 – Tiha Bârgăului
- Județul Botoșani:
- DN29 – Baisa
- Județul Brașov:
- DN1 – Timișul de Sus
- DN1 – Sercaia
- DN11 – Lunca Calnicului
- DN11– Harman (cameră rovinietă dublă)
- DN73 – Râșnov
- Județul Brăila:
- DN21 – Bărăganul
- DN22 – Movila Miresii
- DN2B – Lacu Sărat
- Județul Buzău:
- DN2 – Mărăcineni (cameră rovinietă dublă)
- Județul Caraș-Severin:
- DN6 – Mehadia
- DN58 – Soceni
- Naidăş
- Județul Călărași:
- DN3 – Cuza Vodă
- Județul Cluj:
- Autostrada A3 – Gilău (cameră rovinietă dublă)
- DN75 – Mihai Viteazu
- DN1 – Vâlcele (cameră dublă)
- DN1C – Jucu
- Județul Constanța:
- DN38 – Movilița
- Negru Vodă
- Ostrov
- Județul Covasna:
- DN12 – Sfântu Gheorghe
- Județul Dâmbovița:
- Autostrada A1 – Petrești (cameră dublă)
- DN71 – Ulmi
- Județul Dolj:
- DN6 – Coșoveni
- DN55 – Bratovoești
- DN56 – Podari
- DN65 – Pielești
- Județul Dolj:
- frontieră Bechet,
- frontieră Calafat
- Județul Galați:
- DN25 – Sendreni
- DN26 – Vânători
- DN24 – Cosmești
- Județul Giurgiu:
- DN5 – Călugăreni (cameră dublă)
- frontieră Giurgiu
- Județul Harghita:
- DN12 – Sandominic
- DN13A – District Harghita
- Județul Hunedoara:
- DN66 – Bacia
- DN7 – Săcămaș
- Județul Ialomița:
- Autostrada A2 – Fetești (cameră dublă)
- DN2A – Giurgeni
- Județul Iași:
- DN2 – Moțca
- DN28 – Lețcani (cameră dublă)
- DN24 – Popricani
- Județul Ilfov:
- Glina A2 (dublă)
- Autostrada A3 – Snagov (cameră dublă)
- Județul Maramureș:
- DN18 – Moisei;
- Județul Mehedinți:
- Porțile de Fier I;
- Județul Mureș:
- DN15 – Sangeorgiu de Mureș
- DN13 – Bălăușeri
- Județul Neamț:
- DN15 – Vaduri
- DN15 – Călugăreni
- Județul Prahova:
- DN1 – Bărcănești/Românești (cameră dublă)
- DN72 – Bratasanca
- DN1B – Albești (cameră dublă)
- DN1A – Măneciu
- Județul Satu Mare:
- DN19 – Decebal
- Județul Sălaj:
- DN 1F – Românași
- Județul Suceava:
- DN2 – Iacobești
- DN17 – Vamă
- Județul Teleorman:
- DN6 – Drăgănești Vlașca
- Județul Timiș:
- DN59 – Jebel
- DN6 – Sânnicolau Mare
- DN69 – Orțișoara
- Județul Timiș:
- frontiera Cenad
- Județul Timiș:
- frontiera Lungă
- frontiera Vălcani
- Județul Tulcea:
- DN22A – Cataloi
- Județul Vaslui:
- DN24 – Crasna
- DN24B – Râșești
- Județul Vâlcea:
- DN64 – Ionești
- DN67 – Budești
- DN7 – Călimănești/Seaca
- Județul Vrancea:
- DN23 – Vulturu.
Cât costă rovinieta în 2024
În 2024, rovinieta are prețuri diferite în funcție de tipul de vehicul pentru care se achiziționează și de perioada de valabilitate a acesteia.
CNAIR a actualizat prețurile și a introdus rovinieta de o zi pentru vehiculele mici.
Pentru autoturisme, prețul unei roviniete va fi:
- 1 zi – 2.5 euro
- 10 zile – 3.3 euro
- 30 de zile – 5.3 euro
- 60 de zile – 8.4 euro
- 12 luni – 28 euro.
Pentru vehiculele de transport marfă de până în 3.5 tone, tarifele vor fi:
- 1 zi – 8.6 euro
- 10 zile – 11.5 euro
- 30 de zile – 18.2 euro
- 60 de zile – 28.8 euro
- 12 luni – 96 euro.
Pentru vehiculele de transport marfă de peste 3.5 tone, taxa de drum va fi:
- 1 zi – 4 euro
- 10 zile – 16 euro
- 30 de zile – 32 euro
- 12 luni – 320 euro.
Aceleași costuri sunt valabile și pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto).
Pentru vehiculele de transport marfă de peste 7.5 tone, rovinieta va costa:
- 1 zi – 7 euro
- 10 zile – 28 euro
- 30 de zile – 56 euro
- 12 luni – 560 euro.
Aceleași costuri sunt valabile și pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto).
Pentru vehiculele de transport marfă de peste 12 tone, cu cel puțin 3 axe, vinieta va costa:
- 1 zi – 9 euro
- 7 zile – 36 euro
- 30 de zile – 72 euro
- 12 luni – 720 euro.
Pentru vehiculele de transport marfă de peste 12 tone, cu cel puțin 4 axe, taxa de drum va fi:
- 1 zi – 11 euro
- 7 zile – 55 euro
- 30 de zile – 121 euro
- 12 luni – 1210 euro.
Cât este amenda pentru rovinietă
Amenda pentru cei care circulă cu un vehicul pentru care e obligatorie achitarea taxei de drum e cuprinsă între 250 și 500 de lei. Dar, poate ajunge și la 4.500 de lei, pentru camioanele de mare tonaj.
Valabilitatea rovinietei poate fi verificată pe site-ul Companiei Naționale de Drumuri (CNAIR). La secțiunea „verificare rovinietă” introduci numărul de înmatriculare și seria șasiului, apoi apeși pe „CAUTĂ”. Astfel, vei afla data la care a fost plătită și când expiră taxa de drum.
„În intervalul de la data săvârșirii contravenției până la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul”, se precizează OG 15/2002.
Ceea ce înseamnă că un conducător auto poate fi sancționat doar o singură dată din momentul în care a circulat fără rovinietă până când a fost înștiințat de abaterea comisă.