2024: Îi poți cere polițistului imaginile video înregistrate de radar? Care e procedura legală
Sunt destul de multe situații în care șoferii opriți pentru că au depășit viteza legală cer polițiștilor să le arate imaginile video înregistrate de radar. Iată ce obligații au oamenii legi și care e procedura legală într-o astfel de situație.
Statutul polițistului și obligațiile acestuia sunt stabilite de Legea 218/2002.
Această lege stabilește procedura pe care este obligat un agent de poliție să o urmeze, atunci când face un control. De asemenea, precizează ce obligații au cetățenii față de polițiști.
Poți cere polițistului să-ți arate imaginile video înregistrate de radar?
Orice șofer are dreptul, stabilit de constituție, de a se exprima liber, atâta timp cât nu aduce atingere imaginii, demnității și integrității unei persoane.
Astfel că nicio lege nu împiedică șoferii să ceară polițistului imagini sau documente care consideră că le sunt de folos. Dar, conform legii, polițistul nu trebuie să prezinte niciun document la solicitarea conducătorului auto.
Așadar, polițiștii nu sunt obligați să arate șoferilor imaginile video înregistrate de radar.
Singura obligație stabilită de lege pentru organele de control este declinarea identității. Și, desigur, să prezinte, în cazul în care nu se vede, insigna de poliție.
„În exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul are obligația să poarte asupra sa insigna de polițist sau legitimația de serviciu și mijloacele de constrângere și de protecție din dotare, precum și să utilizeze mijloacele din dotare necesare îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege”, stabilește ART 48 din legea 218/2002.
Deci, conform legii, polițiștii nu sunt obligați să prezinte șoferilor nici ordinul de serviciu, nici documentele personale de identitate.
Polițistul este obligat să prezinte omologarea radarului?
Polițiștii care utilizează un radar pentru a detecta viteza mașinilor nu au obligația de a deține omologarea acestui aparat. Responsabilitatea efectuării verificării metrologice a dispozitivelor folosite aparține instituției, nu polițistului.
Doar în situația în care instanța de judecată solicită această dovadă, Inspectoratul de Poliție e obligat să prezinte omologarea aparatului radar.
Șoferii care consideră că viteza înregistrată de aparatul radar este greșită, se pot adresa, astfel instanței de judecată.
Cum poți contesta procesul-verbal de contravenție
Pentru a contesta procesul-verbal întocmit de organul constatator, conducătorul auto trebuie să se adreseze Judecătoriei din localitatea unde a fost săvârșită presupusa faptă.
Potrivit articolului nr. 32 din OG nr. 2/2001, contestația suspendă executarea până în momentul soluționării cauzei.
Dacă un proces-verbal de contravenție nu a fost atacat în termen de 15 zile, acesta are titlu executoriu, fără a fi necesare alte formalități.
Iar în cadrul procesului, șoferul poate cere prezentarea imaginilor înregistrate de aparatul radar.
Cai „prinși” de radar în timp ce pășteau cu 104 km/h
În 2016, o femeie din Iași a scăpat de amenda de viteză tocmai datorită imaginilor înregistrate de aparatul radar.
După ce a contestat sancțiunea în instanță, femeia a solicitat prezentarea imaginilor înregistrate de radar. Însă, în materialele video prezentate de IPJ, înainte ca mașina să apară în cadru, sunt înregistrați 2 cai.
Deși animalele stăteau pe loc și pășteau pe un câmp de pe marginea drumului, radarul a indicat că au o viteză de 104 km/h.
Pe baza acestor imagini, constatând abaterea măsurătorilor radar, instanța a anulat procesul verbal întocmit de polițiști.