2024: E obligatoriu să ai în mașină copia după Cartea de Identitate a Vehiculului când circuli pe drumurile publice?

Autor: Radu Țuțulan 08 mart. 2024 Știri auto
2024: E obligatoriu să ai în mașină copia după Cartea de Identitate a Vehiculului când circuli pe drumurile publice?

Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) este obligatorie și atestă că mașina e omologată, respectă normele de siguranță și conține date tehnice despre autovehicul. Sunt șoferii obligați să aibă în mașină o copie a acestui document și în ce situații se aplică amendă?

Toți șoferii sunt obligați să aibă asupra lor, când circulă cu un vehicul pe drumurile publice din România, mai multe documente.

Aceste acte trebuie să ateste identitatea șoferului, dobândirea dreptului de a conduce acel autovehicul și identitatea mașinii.

Acte obligatorii când circuli cu mașina pe drumurile publice

Cele 4 documente pe care un șofer trebuie să le prezinte în cazul unui control sunt:

  • permisul de conducere
  • cartea de identitate/pașaportul
  • certificatul de înmatriculare (talonul)
  • asigurarea auto obligatorie (RCA).

Conform Art. 35, alin. 2, din Codul Rutier, este obligatoriu să ai toate aceste acte asupra ta, în original, când te urci la volan. Doar asigurarea auto obligatorie (RCA) poate fi prezentată în format digital (sau copie).

Ce se întâmplă dacă nu ai talonul, permisul sau buletinul la tine?

Conform Codului Rutier, dacă șoferul nu are asupra sa ori refuză prezentarea talonului, permisului sau cărții de identitate, poate fi sancționat cu până la 8 puncte de amendă, ceea ce înseamnă 1.320 de lei.

Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni […] nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la Art. 35, alin. (2)”, se stipulează în Art. 101 (18), din aceeași lege a circulației.

Astfel, șoferii care nu au asupra lor talonul mașinii riscă între 6 și 8 puncte de amendă. Aceeași sancțiune o primești și dacă prezinți doar o copie a talonului sau a altor documente prevăzute de Art. 35 (2).

De asemenea, Art.35 alin.(20) din Codul Rutier precizează că participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia și documentele referitoare la bunurile transportate în vehicul precum și alte documente prevăzute de lege, pentru a demonstra că bunurile respective nu sunt furate sau de contrabandă.

Trebuie să ai în mașină o copie după Cartea de Identitate a Vehiculului?

Cartea de identitate a vehiculului (CIV) este eliberată de Registrul Auto Român (RAR) în momentul înmatriculării mașinii.

Acest document atestă că mașina e omologată, respectă normele de siguranță și conține date tehnice despre vehicul, date de identificare și detalii despre proprietar.

Acest document nu trebuie prezentat polițiștilor, în cazul unui control în trafic. Ceea ce înseamnă că șoferii nu sunt obligați să aibă în mașină nici originalul, nici copia după Cartea de Identitate a Vehiculului.

Cât e amenda și cum se aplică dacă nu ai CIV?

Șoferii care au pierdut cartea mașinii, trebuie să obțină un duplicat. Astfel, aceștia sunt obligați să treacă din nou pe la Registrul Auto Român.

Actele necesare obţinerii unui duplicat al cărţii de identitate a vehiculului sunt:

  • solicitare eliberare document nou
  • actul de identitate al solicitantului
  • documente care atestă calitatea de proprietar al vehiculului (act de vânzare-cumpărare, factură, act de adjudecare etc.), dacă solicitantul nu este cel care figurează ca deținător în evidențele autorității de înmatriculare

De asemenea, e obligatorie prezentarea vehiculului la RAR în vederea identificării sale. După ce se constată că sunt îndeplinite toate normele, RAR va emite un duplicat al Cărții de identitate auto.

În lipsa CIV, mașina nu poate trece de Inspecția Tehnică Periodică, astfel că înmatricularea mașinii se suspendă automat. Iar cei care conduc un vehicul fără ITP valabil riscă să primească două sancțiuni concomitent. O amendă pentru punerea în circulație a unui autovehicul cu înmatricularea suspendată și alta pentru lipsa ITP.

În total, sancțiunea va fi între 4.785 de lei și 6.600 de lei. În plus, vor fi reținute plăcuțele de înmatriculare și talonul mașinii.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide