2024: Ce motocicletă se poate conduce cu permis Categoria B? Care sunt obligațiile șoferilor | VIDEO

Autor: Radu Țuțulan 13 mai 2024 Știri auto
2024: Ce motocicletă se poate conduce cu permis Categoria B? Care sunt obligațiile șoferilor | VIDEO

Visul multor șoferi a devenit realitate, iar de acum, cei care au carnet auto pot să conducă și vehicule pe două roți. Ce motocicletă se poate conduce cu permis Categoria B și care sunt obligațiile șoferilor.

După mai multe runde de analiză și contestații, legea care permite șoferilor ce dețin un permis auto să conducă motociclete și scutere a intrat în vigoare.

Astfel că, de acum, șoferii care au un permis auto Categoria B pot conduce o motocicletă, dar numai în anumite condiții.

Ce motocicletă se poate conduce cu permis Categoria B?

Șoferii care dețin permis Categoria B au dreptul să conducă și anumite categorii de vehicule cu două roți, dacă obțin o adeverință.

Iată care sunt criteriile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească o motocicletă pentru a putea fi condusă de cei care dețin permis auto:

  • transmisie automată;
  • capacitatea cilindrică se fie de cel mult 125 cm3.;
  • puterea maximă să nu depășească 11 kW;
  • raportul putere/greutate să fie de cel mult 0,1 kW/kg;
  • să se încadreze în Categoria A1.

Toate aceste condiții sunt obligatorii. Astfel, o motocicletă de 125 centimetri cubi care are schimbător de viteze la pedală, nu va putea fi condusă de cei care dețin doar Categoria B de permis. Însă, scuterele, mopedele și motocicletele de până la 125 cm3. care au transmisie automată, pot fi conduse de cei care dețin un carnet auto.

Ce obligații au șoferii pentru a putea conduce o motocicletă

Șoferii care dețin doar un permis auto Categoria B și vor să conducă o motocicletă și au următoarele obligații:

  • să aibă vârsta minimă de cel puțin 24 de ani împliniți;
  • să fi acumulat o experiență de minimum 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B;
  • să finalizeze un curs de pregătire practică de cel puțin 10 ore pentru conducerea unei motociclete;
  • să dețină o adeverință pentru conducerea unei motociclete.

Așadar, șoferii care dețin un permis auto pot conduce anumite tipuri de vehicule pe două roți. Dar numai după ce obțin o adeverință pentru conducerea unei motociclete.

Cine eliberează adeverință pentru conducerea unei motociclete

Ca să obții o adeverință pentru conducerea unei motociclete trebuie să urmezi cursurile unei școli autorizate.

La finalizarea cursurilor, instituția emite această adeverință, care va fi înscrisă în Registrul național al cursanților, gestionat de către Autoritatea Rutieră Română.

De asemenea, adeverința este transmisă Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări. Astfel, cursantul va fi trecut în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: unsplash.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide